Business Internaţional

Scania se apara de preluare oferind dividende de 1 mld. dolari

17.10.2006, 19:34 16

Scania, al doilea cel mai mare producator de autocamioane, planuieste sa plateasca dividende speciale de 7 miliarde de coroane suedeze (950 mil. dolari) pentru a convinge actionarii sa nu accepte oferta ostila de preluare din partea concurentului sau german, MAN, scrie Bloomberg.
Plata, care va fi facuta pana la sfarsitul acestui an, este de 35 de coroane (3,78 euro) pe actiune, au declarat oficialii producatorului suedez de camioane cu sediul in Soedertaelje.
Scania a considerat ca si oferta imbunatatita facuta de MAN continua sa subestimeze valoarea Scania.
"Dividendul de 35 de coroane este intr-adevar o surpriza", a declarat Patrick Juchemich, analist la Sal Oppenheim. "Asteptam dividende speciale pentru 2006."
Volkswagen, cel mai mare actionar al MAN si Scania, a dat celor doi producatori de autocamioane patru saptamani pentru a gasi "o solutie pasnica" in privinta fuziunii. Consiliul de supervizare al VW a reafirmat la o sedinta speciala ca va spijini MAN si Scania pentru a crea cel mai mare producator de vehicule comerciale.
Actiunile Scania au crescut cu 1,1%, pana la 481 de coroane, pe 13 octombrie, la Stockholm. Actiunile au castigat 67% anul acesta, ridicand valoarea Scania la 97,1 mld. coroane (10,4 mld. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO