Business Internaţional

Scumpiri dramatice, creştere economică redusă, optimism secat: Europa intră într-o „fază dificilă“, suferind un „şoc al aprovizionării“ din cauza războiului din Ucraina

Scumpiri dramatice, creştere economică redusă,...

Autor: Catalina Apostoiu

31.03.2022, 22:34 3119

Impactul economic al războiului din Ucraina asupra Europei se amplifică în condiţiile în care inflaţia aflată deja la cote record continuă să crească, iar Germania, cea mai mare economie a continentului, riscă să alunece în recesiune din cauza dependenţei de energia rusească.

Invazia lui Vladimir Putin a secat încrederea din zona euro şi a împins aşteptările privind preţurile de consum la cel mai ridicat nivel de la începerea măsurătorilor în 1985. Inflaţia din Germania a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, preşedinta Băncii Centrale Europene Christine Lagarde avertizând că războiul din Ucraina creează un „şoc al aprovizionării“ pentru economia zonei euro. Europa intră într-o „perioadă dificilă“, subliniază aceasta.

Oficialii BCE au respins discuţiile despre stag­flaţie, arătând că creş­terea zonei euro va depăşi 2% chiar şi în cel mai „sever“ scenariu pentru 2022, scrie Bloomberg. Însă ultimele date indică o acumulare a forţelor care ar produce un astfel de rezultat. În plus, mai mulţi strategi fac presiuni pentru o majorare de dobânzi în acest an, care ar apăsa asupra creşterii.

Peter Kazimir, membru al consiliului BCE, s-a alăturat recent unui grup în creştere de strategi care susţin că o majorare de dobânzi în 2022 este posibilă.

Anterior, Robert Holzmann a susţinut două majorări de un sfert de punct până a finalul anului.

O scumpire cu 39,5% a energiei în termeni anuali a reprezentat principalul factor din spatele creşterii peste aşteptări a preţurilor de consum în Germania, la 7,3% în martie, cel mai ridicat nivel din 1981, anunţată la scurt timp după ce guvernul ţării a făcut primul pas oficial către raţionalizarea furnizării de gaze.

Prezentându-şi cea mai sumbră evaluare a modului în care invazia din Ucraina va afecta economia blocului, preşedinta BCE Christine Lagarde a declarat că Europa intră „într-o fază dificilă“, majorarea dramatică a preţurilor energiei, alimentelor şi bunurilor fabricate urmând să apese asupra puterii de cumpărare a consumatorilor, notează Financial Times.

Războiul împinge în sus preţurile, reduce creşterea şi seacă încrederea consumatorilor şi companiilor, a arătat Lagarde.

„Cu cât va dura mai mult războiul, cu atât vor creşte costurile economice şi probabilitatea să ajungem în scenarii mai adverse“, a adăugat aceasta.

Grupul de economişti care consiliază guvernul german a avertizat cu privire la un risc „considerabil“ de recesiune în cazul întreruperii importurilor de energie rusească, care ar împinge inflaţia din cea mai mare economie europeană la 9%.

Grupul şi-a redus estimarea de creştere pentru Germania de la 4,6% la 1,8% pe 2022, majorându-şi proiecţia de inflaţie de la 2,6% la 6,1%.

„Vestea proastă este că inflaţia va continua să accelereze“, arată Carsten Brzeski, de la ING. „Singura direcţie este în sus, iar ratele de două cifre nu mai pot fi excluse“.

Între timp, inflaţia anuală din Spania a urcat la 9,8% în martie, cel mai ridicat nivel din 1985. Şi în Franţa, inflaţia a accelerat peste aşteptări, atingând un nou record, de 5,1%, cel mai ridicat nivel din 1997. În Italia, inflaţia a urcat la 7%, cel mai ridicat nivel din ultimele trei decenii.

În Germania, din ce în ce mai multe companii plănuiesc să-şi majoreze preţurile în următoarele trei luni, revelă un sondaj recent ifo. Indicatorul institutului economic german a atins un nou maxim record, de 54,6 puncte, de la 47,6 puncte în februarie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO