Business Internaţional

Se apropie un moment de cotitura pentru bancile britanice, o indica zbuciumul de pe bursa londoneza

22.01.2009, 17:07 12

Actiunile Barclays s-au prabusit la inceputul sedintei de tranzactionare de ieri, dar au recuperat din terenul pierdut pe parcursul zilei, pe fondul asteptarii de catre investitori a rezultatelor anuale ale bancii britanice, scrie Wall Street Journal. Actiunile britanice si lira sterlina au suferit miercuri dupa ce unul dintre cei mai mari investitori din lume, Jim Rogers i-a sfatuit pe investitori sa vanda tot, de la lire la active, pentru ca "Marea Britanie este terminata". Dupa ce au pierdut 27% din valoare in prima ora a sedintei de pe bursa londoneza, titlurile bancii erau la jumatatea zile cu aproape 2% sub nivelul de miercuri. In acelasi timp, actiunile Lloyds Banking Group s-au apreciat cu 15,5%, iar cele ale HSBC cu 5,4%. Royal Bank of Scotland (RBS) si-a continuat cresterea inregistrata in zilele precedente, valoarea de piata a bancii fiind la jumatatea zilei de joi cu 6,4% peste nivelul de la sfarsitul sedintei de miercuri. Indicele britanic FTSE 100 a inregistrat, de asemenea, o crestere de 1,2%. Ziarul britanic The Independent a dezvaluit ca Barclays se afla sub presiunea investitorilor si ar putea raporta rezultatele financiare aferente anului trecut inainte de termenul anuntat initial, dupa ce o estimare publicata saptamana trecuta a esuat in a raspandi temerile investitorilor. Actiunile bancilor britanice au scazut puternic in prima parte a acestei saptamani dupa ce RBS a anuntat pierderi record pentru piata britanica.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO