Moody's a coborât vineri cu două trepte ratingurile de credit a opt bănci greceşti, menţinând perspectiva negativă, din cauza condiţiilor economice dificile de pe piaţa locală şi scăderea depozitelor, transmite Reuters.
Moody's a plasat băncile elene sub evaluare pe 25 iulie.
Agenţia a redus ratingurile National Bank of Greece, EFG Eurobank Ergasias, Alpha Bank, Piraeus Bank, Agricultural Bank of Greece şi Attica Bank de la B3 la Caa2.
Pieţele se aşteptau la această măsură.
Dintre băncile retrogradate, şase sunt prezente şi pe piaţa românească. EFG Eurobank Ergasias controlează Bancpost, iar National Bank of Greece deţine Banca Românească.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels