Business Internaţional

Seful General Motors incepe sa vorbeasca pe tema aliantei cu Renault-Nissan

13.07.2006, 19:52 17

Presedintele si CEO-ul companiei General Motors iese la rampa si isi expune pozitia cu privire la incheierea aliantei Renault-Nissan-GM, in conditiile in care au circulat zvonuri potrivit carora Wagoner s-ar opune acestei aliante.
Rick Wagoner, presedinte si CEO al companiei General Motors (GM), a declarat ca, in ciuda tuturor zvonurilor, nu se opune incheierii unei aliante cu grupul Renault-Nissan, informeaza publicatia Detroit Free Press.
De asemenea, el a mai adaugat ca nu a fost informat de faptul ca investitorul miliardar Kirk Kerkorian si Jerome York, membru al consiliului director, s-au declarat nemultumiti de modul in care isi desfasoara activitatea profesionala. Mai mult decat atat, Wagoner considera ca cei care critica situatia actuala a GM nu au luat in considerare masurile luate care au dus la recentele schimbari.
Aceste declaratii ale presedintelui GM au fost facute publice cu doar doua zile inainte de iesirea la rampa a lui Carlos Ghosn, omologul sau de la Renault si Nissan. Inca de la sfarsitul lunii iunie, cand Kerkorian si-a anuntat propunerea pentru incheierea unei aliante intre Renault, Nissan si GM, a existat o serie de zvonuri potrivit carora Wagoner s-ar opune acestei intelegeri, in cea mai mare parte, din cauza faptului ca, astfel, Ghosn ar putea ocupa locul de succesor al sau.
"Acest lucru este cat se poate de departe de adevar. Inca de la inceput, din momentul in care mi-a fost prezentata aceasta idee, am spus ca o vom analiza cu atentie. Suntem in continuare deschisi oricarei posibilitati, insa cea mai importanta datorie a noastra este sa ne continuam procesul de redresare in America de Nord si pe restul pietei globale. Daca exista o metoda prin care sa determinam cresterea castigurilor actionarilor nostri, vom fi primii care sa recomande aplicarea metodei in cauza", a adaugat Wagoner.
Tony Cervone, purtatorul de cuvant al companiei General Motors, a declarat ca Wagoner a ales sa faca aceste precizari prin intermediul unui canal public de televiziune, intrucat dorea sa clarifice in ochii opiniei publice rolul pe care il detine in cadrul discutiilor privitoare la alianta.
"Rick Wagoner simtea nevoia sa isi faca auzit punctul de vedere, si anume ca el este cel care conduce echipa care se ocupa in mod obiectiv de aceasta problema si ca intregul proces va fi executat intr-o maniera eficace", a mai spus Cervone.
Wagoner, care urmeaza sa il intalneasca pe Ghosn la sfarsitul acestei saptamani, a mentionat ca GM nu a primit pana in momentul de fata nicio propunere exacta referitoare la dimensiunea sau la scopul unei posibile aliante. Cu toate acestea, se pare ca Nissan si Renault vor avea o participatie de 10% in cadrul GM, echivalenta cu suma de 2,5 miliarde de euro.
Wagoner a demarat anul trecut o actiune de reducere a costurilor, in conditiile in care compania a raportat in 2005 pierderi de 8,3 miliarde de euro si a fost in pragul falimentului.
Astfel, reprezentantii GM au anuntat intentia de a inchide 12 fabrici din America de Nord, de a concedia sute de muncitori, precum si de a reduce salariile. GM a inregistrat pe primul trimestru al acestui an castiguri in valoare de 349 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO