Business Internaţional

Slovacia: cresterea PIB sustine majorarea cheltuielilor sociale

25.06.2007, 20:33 24

Dezvoltarea economica a Slovaciei, a treia din Uniunea Europeana dupa ritmul de crestere, este indeajuns de robusta incat sa compenseze cresterea cheltuielilor cu asistenta sociala si reducerea anumitor taxe, permitand astfel natiunii sa adopte moneda europeana pana in 2009, sustine ministrului slovac de finante, Jan Pociatek.
Ministrul slovac de finante a declarat ca economia cu un PIB de circa 65 de miliarde de dolari va creste anul acesta mai repede decat a fost initial prognozat, datorita exporturilor realizate de producatorii de autoturisme Peugeot, Citro?n si Kia Motors, care detin unitati de productie in Slovacia. Astfel, se vor inregistra incasari mai mari la bugetul de stat din care vor putea fi achitate pensii mai mari, sprijin financiar pentru mamele aflate la prima nastere, iar reducerea taxei pe valoare adaugata pentru o gama larga de produse si servicii va fi compensata, scrie Bloomberg.
Accelerarea cresterii ajuta guvernul condus de primul-ministru Robert Fico sa respecte promisiunile facute in campania electorala legate de cresterea ajutoarelor sociale si de reducerea deficitului bugetar. Pentru a adopta moneda europeana in termenul stabilit, Slovacia trebuie sa reduca deficitul bugetar sub 3 procente din produsul intern brut anul acesta, fata de nivelul de 3,4 procente din PIB raportat anul trecut.
"Veniturile vor fi mai mari, fapt care va genera suficient spatiu de manevra pentru a acoperi costurile aparute in urma punerii in aplicara a proiectelor. Impactul masurilor asupra bugetului va fi relativ redus", sustine Pociatek.
Robert Fico l-a inlocuit anul trecut pe fostul prim-ministru Mikulas Dzurinda. In timpul celor opt ani, cat Dzurinda a fost premier, a avut loc o reducere a taxelor, a cheltuielor si o inasprire a regulilor de asistenta sociala.
Masurile adoptate de Dzurinda au contribuit la revenirea economica a Slovaciei. Ministerul de Finante a revizuit estimarile privind cresterea economica din 2007 pana la 8,8 procente de la 8,1%, cat a fost initial anuntat in luna ianuarie. Cresterea economica a Slovaciei a fost de 9 procente in primul trimestru al acestui an, devenind a treia natiune din Uniunea Europeana dupa ritmul de dezvoltare economica, dupa Letonia si Estonia. In 2008, cresterea economica estimata de ministerul slovac ar urma sa fie de 6,8 procente, fata de 5,6 procente cat a fost estimat in luna ianuarie. Misiunea lui Fico de a mentine sub control deficitul bugetar a facut ca majoritatea promisiunilor electorale sa ramana neimplinite.
"Toate masurile sunt conditionate de nevoia de a mentine deficitul bugetar sub pragul de 3% in vederea adoptarii euro", afirma Pociatek. Cu toate acestea, guvernul a anulat anul trecut majoritatea taxelor de asistenta medicala, a redus TVA-ul pentru produsele medicale si medicamente si a achitat o prima de Craciun pensionarilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO