Business Internaţional

Spania încă simte criza, chiar dacă a scăpat de turbulenţele din mai şi iunie

24.08.2010, 23:58 31

Spania nu a ieşit încă din zodia problemelor şi din "la crisis",aşa cum este numită criza economică în limba spa­niolă, chiar dacăsituaţia stă mai bine acum decât în urmă cu două-trei luni. Peatunci, ţara iberică, alături de celelalte state PIIGS (acronimpentru Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spa­nia, statele cucele mai mari datorii şi deficite), era privită de investitoriiinternaţionali ca fiind pe punctul de a intra în inca­pacitate deplată. Cu ajutorul pachetului în valoare de 750 mld. euro,organizat de Fondul Monetar Internaţional şi de Uniunea Europeanăpentru a reda acestor ţări credibilitatea, dar şi prin intermediulunora dintre cele mai dure măsuri de austeritate adoptate lanivelul Bătrânului Continent, Spania a reuşit să iasă destul deneşifonată după speculaţiile privind criza datoriilor din zonaeuro.
Chiar şi aşa, ţara iberică nu poate răsufla uşurată. Nu încă."Chiar dacă a ieşit din recesiune tehnică la începutul lui 2010,Spania încă se confruntă cu condiţii destul de puternice dere­ce­siune, iar această situaţie sugerează faptul că oricerevenire a economiei spaniole va fi destul de moderată şinesigură", a declarat Raj Badiani, economist în cadrul com­panieiIHS Global Insight, citat de Financial Times.
Problema cea mai mare a Spaniei rămâne deficitul bu­ge­tar, unuldintre cele mai mari la nivel european şi principal res­ponsabilpentru turbulenţele din zona euro din lunile mai şi iunie.Premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero a anunţat însă oserie de măsuri dure prin care vrea să reducă gaura bugetară de la11,2% din PIB în 2009 la 6% anul viitor şi până la 3% până în 2013.Zapatero este însă pus între ciocan şi nicovală: trebuie săechilibreze nevoia de austeritate cu necesitatea de a folosicheltuielile publice pentru a relua creş­terea economică. Acestlucru este cu atât mai dificil pentru Spania, în condiţiile în careşomajul a urcat la 20% - 4 mi­lioane de spanioli nu au un loc demuncă - şi în care creş­terea economică din anii anteriori s-abazat preponderent pe in­dustria imobiliară, care acum se află înletargie. Anul acesta, spun analiştii citaţi de Financial Times, vaîncepe construcţia doar în cazul a 100.000 de case, adică o optimedin numărul cons­truit în 2006, anul de glorie al sectoruluiimobiliar din ţara iberică.
Pe de altă parte, aceleaşi statistici care au relevat cu puţin timpîn urmă că Japonia a pierdut locul al doilea în topul celor maimari economii mondiale în favoarea Chinei au arătat şi că economiaemergentă a Braziliei a depăşit-o pe cea a Spaniei. Poate singuraconsolare a ibericilor este aceea că ei au fost cei care aucâştigat Campionatul Mondial de Fotbal de anul acesta şi nudinamicii brazilieni.
În trimestrul doi economia Spaniei a crescut cu 0,2% trimestru latrimestru însă creşterea anuală a rămas negativă, de minus 0,2%.Estimările privind rezultatele economice din acest an sunt, deasemenea, pesimiste. Fondul Monetar Internaţional vor­beş­te de oscădere de 0,4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO