Business Internaţional

Statul vrea să recheme CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez în proiectul reactoarelor 3 şi 4

Statul vrea să recheme CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez în proiectul reactoarelor 3 şi 4

Autor: Carol Dan,

17.10.2012, 11:07 646

"Până la sfârşitul anului vom avea răspundul acestor companii şi forma proiectului", a afirmat Traicu la un seminar pe teme energetice.

Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) şi GDF Suez (grup franco-belgian) au renunţat la investiţie, astfel că Ministerul Economiei, prin Nuclearelectrica, a ajuns să deţină 86% din firma de proiect.

În prezent, din compania care a fost creată pentru finanţarea lucrărilor în cele două reactoare mai fac parte Enel (Italia) şi ArcelorMittal România.

Secretarul de stat a precizat că statul este dispus să aducă din nou cele patru companii în proiect "în orice formă, în orice procente".

Traicu a adăugat că statul român este încrezător că va reuşi să coopeteze cele patru companii în proiect întrucât România va fi un exportator de energie în regiune.

Totodată, Enel şi ArcelorMittal au promis Guvernului că vor rămâne în acest prooect pentru ce puţin încă un an, a mai spus Traicu.

Proiectul construcţiei reactoarelor nucleare 3 şi 4 a fost iniţiat în 2007, iar lucrările erau estimate să înceapă în 2010. După retragerea din proiect a celor patru companii, lucrările au stagnat, întrucât Guvernul nu a reuşit să atragă alţi parteneri în proiect.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO