Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Ioana Nita, Marius Oncu

03.01.2013, 00:00 77

Pachetul salarial al directorului general al Apple Tim Cook a scăzut cu 99% în acest an, la 4,17 milioane de dolari, după ce acesta nu a mai primit, faţă de anul precedent, acţiuni în valoare de sute de milioane de dolari, potrivit Bloomberg. Totalul beneficiilor include salariul de 1,36 milioane de dolari şi un plan de 2,8 milioane de dolari pentru stimularea performanţei, potrivit unui document transmis de Apple bursei din SUA. Pachetul salarial de 378 de milioane de dolari primit de Cook anul trecut, unul dintre cele mai mari consemnate până în prezent, a inclus acţiuni de 376,2 milioane de dolari în posesia cărora va intra treptat pe parcursul unui deceniu. Acţiunile companiei, producătorul iPhone şi iPad, sunt în scădere cu 27% faţă de nivelul record înregistrat în septembrie, în contextul temerilor că Apple are nevoie de noi produse inovatoare pentru a ţine la distanţă rivalii Google şi Samsung. Pachetul salarial pentru acest an al directorului financiar al Apple Peter Oppenheimer se situează la 68,6 milioane de dolari, faţă de 1,42 milioane de dolari anul trecut. Oppenheimer va primi pentru acest an acţiuni Apple în valoare de 66,2 milioane de dolari.

În China se vor produce anul acesta mai multe maşini decât în Europa pentru prima oară în istorie, industria auto chineză fiind în creştere, în timp ce sectorul auto din Europa se va confrunta cu dificultăţi şi în următoarele 12 luni, după ce 2012 a fost un an în care vânzările de maşini au scăzut semnificativ pe plan european. Anul acesta, în China se vor produce 19,6 milioane de autoturisme şi alte automobile uşoare comparativ cu 18,3 milioane de maşini ce urmează a fi asamblate în Europa, potrivit estimărilor făcute de companiile de consultanţă IHS, LMC Auto şi PwC împreună cu băncile de investiţii UBS şi Credit Suisse pentru publicaţia britanică Financial Times. Ascensiunea industriei auto din China este spectaculoasă ţinând cont de faptul că estimările pentru Europa nu includ doar producţia din ţările membre ale Uniunii Europene, ci şi pe cea din Rusia şi Turcia. Anul trecut, Europa a fost cu mult înaintea Chinei în privinţa producţiei auto, în ţările europene asamblându-se 18,9 milioane de maşini şi autovehicule uşoare faţă de 17,8 milioane produse în statul asiatic. Conform estimărilor, industria auto la nivel mondial îşi va reveni uşor anul acesta, producţia urmând să crească cu doar 2,2%, comparativ cu 4,9% în 2012. Anul acesta, automobilele asamblate în Europa vor reprezenta doar o cincime din producţia auto mondială, cu 35% mai puţin decât în 2001. Cu vânzări anuale de aproximativ 1.300 miliarde dolari la nivel mondial, industria auto reprezintă un barometru pentru condiţiile economice din întreaga lume.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO