Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Foto AFP

Autor: Vlad Popescu, Marius Oncu

09.09.2011, 00:02 50

Listarea Manchester United la bursa de la Singapore, prin care clubul vrea să atragă un miliard de dolari, s-ar putea împiedica de nemulţumirea investitorilor şi a experţilor faţă de structura acţionariatului, familia Glazer dorind să păstreze controlul asupra echipei de fotbal.

Grupul bancar Sberbank, din Rusia, a semnat acordul final cu acţionarii Volksbank International (VBI) privind achiziţia instituţiei de credit, cu excepţia operaţiunilor din România, pentru 585-645 mil. euro, preţul final urmând să fie stabilit în funcţie de rezultatele din acest an.

Agenţia de rating Fitch a avertizat că ar putea reduce ratingul de credit al Chinei în următorii doi ani, din cauza datoriilor acumulate de bănci în urma creditării agresive prin care a fost sprijinită economia în timpul crizei financiare mondiale din 2008-2009, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO