Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Paul Comşa, Marius Oncu

04.10.2011, 00:02 49

Economiile avansate ale lumii vor rămâne vulnerabile pentru mai mulţi ani deoarece este nevoie de timp pentru reducerea poverii datoriilor, apreciază Fondul Monetar Internaţional. Perspectiva economiei globale poate fi caracterizată ca fiind "sumbră", a spus Abdul Abiad (foto), director în cadrul departamentului de cercetare al FMI. Instituţia financiară internaţională anticipează că avansul economiei mondiale va încetini de la 5% în 2010 la la 4% anul acesta şi următorul. "Părerea mea este că multe dintre economiile avansate vor rămâne fragile pentru o perioadă mai lungă de timp deoarece pur şi simplu nu poţi scăpa peste noapte de dezechilibrele fiscale. N-aş spune decenii, ar fi prea mult. Aş spune câţiva ani", a menţionat Abiad. Oficialul a sublinit însă că scenariul de bază al FMI este că lideri lumii vor reuşi să acţioneze decisiv în lupta contra crizei.

Guvernatorul băncii centrale franceze Christian Noyer a declarat că este "deschis" ideii de a folosi împrumuturi pentru a mări puterea de creditare a mecanismului de bailout al zonei euro, FESF. "Ar fi conform realităţii să ne aşteptăm la majorarea resurselor FESF. Însă eu sunt deschis oricărei scheme care ar permite folosirea datoriilor pentru a asigura o capacitate mai mare de intervenţie", a spus Noyer, care este de asemenea membru în consiliul guvernator al BCE. El a menţionat că îngrijorările legate de expunerea băncilor franceze la datoriile suverane ale ţărilor cu probleme precum Grecia, Spania şi Irlanda sunt exagerate.

Conducerea General Motors a propus Ford în secret fuziunea celor doi mari producători auto, în vara anului 2008, cu aproape un an înainte de a intra în faliment, scrie cotidianul New York Times. Propunerea, care a şocat conducerea Ford, a venit din partea directorului general al GM la acel moment, Rick Wagoner, se arată în articol, o adaptare a unei cărţi lansate de Bill Vlasic, şeful biroului din Detroit al publicaţiei. În Detroit îşi au sediul cei mai mari trei producători auo din SUA, GM, Ford şi Chrysler.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO