Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Marius Oncu, Ioana Nita

18.06.2012, 00:01 91

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi şi alţi lideri europeni lucrează la un plan amplu pentru zona euro, care ar trebui să calmeze investitorii şi alte mari economii ale lumii că problemele uniunii monetare vor fi remediate rapid, potrivit New York Times. Planul, la care s-a lucrat şi sâmbătă, include măsuri care să împiedice situaţii de panică în care deponenţii iau cu asalt băncile şi va aborda problema cercului vicios format între datoria guvernamentală şi crizele bancare. În plus, va pune presiune pe state pentru a elimina reglementările şi birocraţia care inhibă concurenţa, împiedică accesul tinerilor pe piaţa muncii şi fac dificilă deschiderea de noi afaceri. Scopul ar fi reducerea vulnerabilităţii zonei euro la crize şi o capacitate mai ridicată de rezolvare a actualelor probleme prin creştere economică. Este neclar dacă noi angajamente de reformă, care s-ar confrunta cu dificultăţi semnificative, vor calma pieţele financiare. Marius Oncu

Cancelarul Germaniei Angela Merkel (foto) a avertizat că Franţa îşi va pierde competitivitatea economică, sugerând public pentru prima oară că Berlinul vede în vecinul său de la vest mai mult un obstacol decât un ajutor pentru soluţionarea crizei din zona euro, scrie Financial Times. Merkel a descris Germania ca fiind "ancora de stabilitate şi motorul creşterii economice" din zona euro şi a menţionat că există o divergenţă cu Franţa în ceea ce priveşte creşterea economică, unde costurile salariale unitare au continuat să crească în ultimii ani, în timp ce Germania a reuşit să le ţină sub control. Declaraţiile cancelarului german ar putea intensifica tensiunile dintre cei mai puternici membri ai uniunii monetare, Franţa şi Germania. Noul preşedinte al Franţei François Hollande a adoptat o tactică diferită cu Berlinul faţă de predecesorul său Nicolas Sarcozy, accentuând nevoia de a corela măsurile de austeritate cu creşterea economică. Ioana Niţă

Liderii statelor membre ale G20 se vor pune de acord la summitul din Mexic asupra creşterii resurselor de 430 de miliarde de dolari anunţate de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în aprilie şi destinate combaterii crizei, a declarat preşedintele mexican Felipe Calderon (foto). "Estimez că va exista o recapitalizare mai amplă decât preacordul la care s-a ajuns la Washington şi care se va finaliza acum. Nu vreau însă să speculez cu cât mai mult", a declarat Calderon, citat de Bloomberg. Reprezentanţii statelor G20 se vor reuni luni şi marţi în Mexic, întâlnirea urmând să fie dominată de criza financiară din Europa. G20 a luat în prima parte a anului decizia suplimentării resurselor FMI care pot fi folosite în contextul crizei din zona euro, însă cancelarul german Angela Merkel le-a cerut marilor economii ale lumii să facă mai mult. "Sper să existe un acord important legat de FMI. Va fi pentru prima dată când Fondul este recapitalizat fără SUA, situaţie care reflectă importanţa statelor emergente", a spus Calderon. Marius Oncu

Spania va rata probabil ţinta de deficit bugetar pentru acest an, iar statul ar trebui să adopte reforme mai ample pentru a-şi reduce îndatorarea, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de BBC. Guvernul de la Madrid ar trebui să diminueze deficitul bugetar la 5,3% în acest an, de la 8,5% anul trecut. Mulţi economişti au afirmat că ţinta este nerealistă. Potrivit FMI, Spania trebuie să strângă venituri din taxe şi să analizeze noi reduceri de cheltuieli. Totuşi, a avertizat instituţia internaţională, Spania nu ar trebui să-şi reducă deficitul prea rapid, având în vedere recesiunea foarte puternică şi şomajul deja ridicat. Spania are cel mai ridicat şomaj din zona euro, cu aproape una din patru persoane fără loc de muncă. Marius Oncu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO