Business Internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

Autor: Vlad Popescu, Marius Oncu

08.01.2014, 19:49 59

Guvernul federal al Germaniei a împrumutat anul trecut cu 4 miliarde de euro mai puţin decât a planificat iniţial, ca urmare a veniturilor mai ridicate din taxe, acesta fiind al cincilea an la rând în care statul împrumută mai puţin decât se aştepta, potrivit estimărilor centrului de cercetare IfW. Excluzând refinanţarea datoriilor existente, Germania a atras finanţări de 21,1 miliarde de euro, faţă de prognoza de 25,1 miliarde de euro a oficialilor de la Berlin, a declarat directorul IfW Alfred Boss, citat de New York Times. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe a declarat în decembrie că autorităţile se aşteaptă ca împrumuturile să fie mai mici faţă de suma planificată pentru al cincilea an la rând. Ministerul va publica date la mijlocul lunii ianuarie. Statul a colectat venituri din taxe cu 1,3 miliarde de euro mai mult decât se aştepta, în timp ce cheltuielile mai mici legate de dobânzi şi apărare au redus, de asemenea, necesarul net de finanţare.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va îmbunătăţi prognoza privind creşterea economică mondială, a declarat directorul general al instituţiei, Christine Lagarde (foto), după ce în decembrie a lăudat progresele înregistrate de SUA, cea mai mare economie a lumii. „Vom revizui în sens ascendent prognoza globală de creştere economică, peste aproximativ trei săptămâni“, a declarat Lagarde la Nairobi, în timpul unei întâniri cu liderii mediului de afaceri, citată de Bloomberg. FMI a redus în luna octombrie estimările privind creşterea economiei mondiale în 2013 şi 2014, din cauza încetinirii dinamicii economiilor emergente şi a incertitudinilor din SUA privind bugetul. Două luni mai târziu, în luna decembrie, Lagarde a afirmat că vede „mult mai multă siguranţă“ în economia SUA. Rata şomajului din SUA a scăzut la 7% în noiembrie, de la 7,3% în octombrie, şi va continua să scadă odată cu îmbunătăţirea încrederii în revenirea sustenabilă a economiei, a mai spus Lagarde. Fondul estimează în prezent o rată de creştere economică globală de 3,6% pentru acest an.

Alan Mulally, directorul general al Ford,  considerat unul dintre favoriţii pentru preluarea funcţiei de CEO la Microsoft, a anunţat că are de gând să rămână la producătorul de automobile, scrie Bloomberg. „Aş vrea să pun capăt speculaţiilor legate de Microsoft, pentru că nu am niciun alt plan afară de serviciul în slujba Ford“, a declarat Mulally (68 de ani) într-un interviu acordat Associated Press, preluat de Bloomberg. Astfel, şeful Ford a subliniat că va rămâne la conducerea companiei auto cel puţin pentru restul acestui an şi că nu intenţionează să plece pentru o funcţie la Microsoft. Precizările lui Mulally subliniază dificultatea procesului de căutare a unui nou CEO pentru Microsoft după ce actualul director general Steve Ballmer a anunţat în luna august a anului trecut că se va retrage în termen de 12 luni. Candidatura lui Mulally la conducerea Microsoft risca să arunce într-un con de umbră lansările de noi modele planificate de companie şi să creeze tensiuni interne în conducerea producătorului de automobile. Ford vrea să introducă 23 de modele noi în acest an, cel mai încărcat calendar de lansări în istoria de 110 ani a companiei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO