Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Ioana Nita, Radu Bostan

01.10.2012, 00:00 48

Guvernul din Bulgaria va organiza săptămâna aceasta licitaţia pentru construcţia şoselei de centură a oraşului Gabrovo, acesta fiind primul pas pentru realizarea tunelului Shipka din centrul ţării, potrivit ministrului dezvoltării regionale Lilyana Pavlova, citată de Novinite. Costul proiectului, care include atât proiectarea şi construcţia şoselei de centură a oraşului Gabrovo, cât şi proiectarea tunelului Shipka, este estimat la 135 milioane leva (69 milioane euro). "Dacă licitaţia are succes, sperăm ca lucrările de construcţie pentru şoseaua de centură să demareze în primăvara anului viitor", a spus Pavlova. În privinţa începerii construcţiei tunelului, ea a adăugat că aceasta va începe cel mai probabil după anul 2014. Viitorul tunel este un proiect de infrastructură major care va facilita traficul şi legătura dintre nordul şi sudul Bulgariei. În plus, acesta va face parte din coridorul pan-european de transport nr. IX, făcând legătura între capitala Finlandei, Helsinki, şi portul grecesc Alexandroupolis prin oraşele bulgare Ruse şi Gabrovo. Ioana Niţă

Economia Bulgariei va avansa cu 0,5% anul acesta şi cu 3% anul viitor, pe măsură ce revenirea cererii externe se va face simţită în toate sectoarele, potrivit proiecţiilor agenţiei de rating Standard & Poor's (S&P), citate de Novinite. Analiştii agenţiei arată că guvernul bulgar a luat măsuri bugetare corecte în ciuda recesiunii profunde, a deficitului bugetar mare în 2009 şi a creşterii economice slabe. S&P se aşteaptă ca Bulgaria să atingă cu brio anul acesta ţinta de deficit de 1,6% din PIB şi să reducă deficitul mai mult în următorii ani. De asemenea, sectorul bancar bulgar este bine capitalizat şi în stare să reziste la riscurile prezentate de creditele neperformante, a căror rată s-a situat la 16,9% în iunie. Agenţia a menţinut calificativul "BBB" al Bulgariei, cu perspectivă stabilă. Radu Bostan

Facebook a deschis un sediu regional în capitala Poloniei, de unde va coordona operaţiunile în 30 de state din Europa Centrală şi de Est (ECE), scrie ziarul Rzeczpospolita. Noul birou va fi condus de Diego Oliva, care anterior a lansat şi coordonat cinci birouri Facebook în Europa. Acesta a explicat că Facebook a ales Polonia pentru a găzdui sediul regional datorită performanţei economice a ţării în contextul recesiunii globale. "Aveţi un mediu de afaceri care funcţionează previzibil şi mai puţină birocraţie la crearea unei companii decât alte ţări. În plus, Facebook are mai mult de nouă milioane de utilizatori activi în Polonia şi acest număr creşte mereu", a spus Oliva. Reţeaua de socializare are în jur de 46 milioane de utilizatori în regiunea ECE. Radu Bostan

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO