Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Radu Bostan, Ioana Nita

02.10.2012, 00:00 51

Gigantul energetic rus Gazprom va avea cel mai înalt turn de birouri din Europa, cea mai mare companie de construcţii din Emirate Arabe Unite după valoarea de piaţă, Arabtec Holding, anunţând recent că a câştigat un contract de 123 milioane dolari pentru construcţia acestuia în oraşul Sankt Petersburg din Rusia, scrie Bloomberg. Clădirea va avea o înălţime de 463 metri şi va fi sediul central pentru monopolul rus al exporturilor de gaze. Compania arabă, cu sediul în Dubai, va începe prima fază a lucrărilor luna aceasta. Potrivit reprezentanţiilor Arabtec, constructorul se aşteaptă să câştige şi alte proiecte în Rusia. Gazprom a obţinut încă din anul 2010 aprobarea finală de la guvernul rus pentru construcţia turnului, urmând să se relocheze din Moscova, cu toate că proiectul a stârnit proteste pentru că va afecta imaginea istorică a clădirilor din oraş.

Rusia ar putea pune hotelurile bulgare pe lista neagră după numeroase cazuri în care acestea au cerut turiştilor ruşi să plătească din nou pentru cazare în urma falimentului companiilor de turism care i-au adus, scrie agenţia de presă FOCUS. "Turiştii au fost ameninţaţi şi supuşi unor presiuni psihologice. Noi deja avem experienţă în excluderea hotelurilor care încalcă drepturile turiştilor ruşi. Vom continua această practică şi recomandăm agenţiilor de turism să nu coopereze cu aceste hoteluri", a spus Alexander Radkov, şeful agenţiei federale de turism. Peste 417.000 de turişti ruşi au vizitat Bulgaria anul acesta, mai mulţi decât din orice altă ţară străină, potrivit Asociaţiei Turoperatorilor din Rusia.

Magyar Telekom, cea mai mare companie de telecomunicaţii din Ungaria, deţinută de grupul german Deutsche Telekom, va disponibiliza 500 de angajaţi până anul viitor, scrie Thomson Reuters. Salariile compensatorii pentru aceşti angajaţi vor costa în jur de şase mld. forinţi (21 mil. euro), dar costurile salariale ale companiei vor scădea cu 5,6% anul viitor comparat cu 2011. Restul angajaţilor vor primi o mărire salarială de 4% în 2013 pentru a-şi menţine valoarea reală a veniturilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO