Business Internaţional

Stiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Bogdan Cojocaru

09.04.2013, 00:00 83

Producătorul germano-francez de elicoptere Eurocopter s-ar putea angaja într-un proiect pe termen lung de investiţii în Polonia dacă va câştiga o licitaţie a armatei poloneze pentru 70 de aparate de zbor, a declarat Joseph Saporito, CEO al companiei, pentru publicaţia Rzeczpospolita. El a menţionat că Eurocopter ar putea investi în prodducătorii polonezi şi crea 500 de locuri de muncă. Concurenţii companiei la licitaţia armatei sunt Sikorsky Aircraft, din SUA, şi AgustaWestland, grup italiano-britanic. Ambele companii produc deja elicoptere în Polonia. De asemenea, Europcopter şi producătorul francez de motoare Turbomeca au semnat un acord de cooperare cu compania poloneză de mentenanţă a elicopterelor WZL-1. Investiţiile producătorului germano-francez ar putea face din WZL-1 unul dintre liderii Europei în domeniu, a afirmat Saporito. 

Organizaţiile poloneze au cheltuit 63 de milioane de euro din fonduri UE pe campanii de promovare în străinătate a alimentelor produse în Polonia, scrie portfolio.hu. Până în prezent au fost derulate 21 de astfel de programe iar numărul va creşte. Comisia europeană va anunţa pe 10 aprilie cum vor fi distribuite noi fonduri pentru promovarea produselor alimentare. Uniunea Producătorilor şi Angajatorilor din Industria Cărnii va primi, probabil, bani pentru promovarea cărnii poloneze de vită şi porc şi în Coreea de Sud, Vietnam şi SUA. Fondurile obţinute de la UE de organizaţiile poloneze au crescut de la 8% din total în 2011 la 11% în 2012. 
 
Viceguvernatorul băncii centrale poloneze Julia Kiraly şi-a prezentat demisia cu trei luni înainte ca mandatul ei de şase ani să expire, susţinând că nu se mai simte în stare să-şi pună numele pe viitoarele decizii deoarece acestea ar putea submina credibilitatea şi transparenţa acţiunilor instituţiei, scrie The Wall Street Journal. „Văd o posibilitate tot mai mare ca deciziile băncii centrale să fie greşite şi să nu mai fie bine fondate şi nu vreau să-mi asum responsabilitatea pentru acestea, nici ca viceguvernator, nici ca membru al consiliului de politică monetară”, a spus Kiraly. Scrisoarea de demisie a fost înaintată preşedintelui ţării. Demisia ei urmează numirii recente a fostului ministru al economiei Gyorgy Matolcsy la conducerea băncii centrale. Matolcsy este arhitectul programului economic neortodox al guvernului care presupune, printre altele, suprataxarea sistemului bancar şi naţionalizarea fondurilor private de pensii. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO