Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

AFP Foto

AFP Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

12.04.2013, 00:00 83

Costurile cu care Ungaria se finanţează de pe pieţele internaţionale au scăzut săptămâna aceasta la cel mai redus nivel din septembrie 2005, în condiţiile în care banca centrală a redus în martie dobânda de politică monetară la minimul record de 5%, scrie Bloomberg. Şedinţa din martie a fost prima în care Consiliul Monetar a fost condus de noul preşedinte al băncii centrale, fostul ministru al economiei Gyorgy Matolcsy (foto). El este arhitectul măsurilor neortodoxe prin care guvernul încearcă să stimuleze economia, precum suprataxarea băncilor şi a sectoarelor economice dominate de companiile străine şi naţionalizarea fondurilor private de pensii. Randamentul mediu al obligaţiunilor guvernamentale ungare cu scadenţa la zece ani s-a situat miercuri la 5,78%, minimul de după septembrie 2008.

Trei companii străine, din Franţa, Canada şi Australia, vor concura în etapa finală a licitaţiei pentru selectarea contractorului care va construi o nouă uzină de zinc în oraşul bulgăresc Kardzhali, scrie Novinite. Companiile sunt Onet, din Franţa, SNC Lavalin, din Canada, şi Ausenco, din Australia. Ofertele de construcţie urmează a fi discutate cu investitorul, compania bulgară Harmony 2012. În septembrie 2012, Harmony a cumpărat o parte din activele celui mai mare producător bulgar de metale neferoase, Lead and Zinc Complex, aflat în faliment, cu 8,6 milioane de leva (4,4 milioane euro). Proprietarul anterior, Valentin Zahariev, nu a mai putut plăti datoriile complexului şi salariile angajaţilor.

Premierul polonez Donald Tusk (foto) efectuează o vizită oficială în Nigeria însoţit de un grup de oameni de afaceri din Polonia pentru a impulsiona relaţiile comerciale dintre cele două ţări, scrie Warsaw Business Journal. Printre însoţitori figurează reprezentanţi ai mai multor companii de stat precum PKN Orlen şi Grupa Lotos, cu activităţi în domeniul petrolier, şi Bumar, cu operaţiuni în industria de apărare. Echipa poloneză cuprinde, de asemenea, reprezentanţi ai unor companii private precum producătorul de autobuze Solaris Bus & Coach şi ai grupurilor de investiţii Krezus şi Kulczyk Holding. În 2012, exporturile poloneze către Nigeria s-au cifrat la 74,7 milioane de euro, echivalentul a doar 0,005% din total. Importurile din Nigeria s-au situat la 14,6 milioane euro, sau 0,001% din total.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO