Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru, Vlad Popescu, Marius Oncu

29.07.2013, 21:12 65

Guvernul bulgar a stabilit ca termen anul 2018 pentru finalizarea autostrăzii Hemus, care va lega capitala Sofia de oraşul de pe litoralul Mării Negre Varna, scrie Novinite. Anunţul a fost făcut de ministrul dezvoltării regionale şi lucrărilor publice, Desislava Terzieva. Lucrările de construcţie la primul dintre noile segmente ale austostrăzii vor începe în 2014. Studiile privind terenul sunt deja în desfăşurare. Ministrul a asigurat că guvernul este hotărât să construiască autostrada nordică, însă totul va depinde de sursele de finanţare. Terzieva a menţionat, de asemenea, că finalizarea autostrăzilor Struma şi Mariţa şi a drumului expres Vidin-Blagoevgrad figurează printre  priorităţile noului guvern socialist al premierului Plamen Oreşarski. Viceministrul transporturilor, Petar Kirov, a anunţat că anul acesta vor fi absorbite în plus 36 de milioane de euro din fondurile UE destinate transportului pentru a se ajunge la o rată a absorbţiei de 50% pe programul operaţional Transport. Obiectivul este ca în următorii doi ani şi jumătate rata să ajungă la 100%. Bogdan Cojocaru

BMW oferă, în SUA, clienţilor care cumpără modelul electric i3 opţiunea de a utiliza în timpul vacanţelor sau călătoriilor cu familia un automobil SUV de rezervă, pentru a combate „teama de drum lung“, principala problemă de marketing a maşinilor cu baterii. Astfel, clienţii primului model electric al BMW pot închiria timp de câteva săptămâni pe an, la preţuri preferenţiale, un automobil X5, scrie Bloomberg. Compania nu a anunţat încă preţul la care va fi disponibilă opţiunea, menită să ajute clienţii să depăşească principalul motiv de îngrijorare legat de automobile electrice: autonomia redusă. Printre măsurile luate de BMW pentru a risipi teama de drum lung a clienţilor se numără oferirea unui motor opţional pe bază de combustie care poate genera electricitate din mers, asistenţă rutieră pentru clienţii care rămân cu bateria goală la margine de drum, precum şi un sistem de navigaţie care poate ghida conducătorul auto până la cea mai apropiată staţie de reîncărcare cu electricitate. Totodată, pentru a promova automobilele electrice, compania asigură cursuri speciale de training pentru dealeri şi a introdus o echipă de test drive care poate vizita clienţii. Vlad Popescu

Economia Arabiei Saudite, puternic dependentă de exporturile de petrol, este tot mai vulnerabilă la creşterea producţiei de hidrocarburi din exploatarea şisturilor în SUA, care reduce cererea globală pentru ţiţeiul ţărilor OPEC, a avertizat prinţul saudit Alwaleed bin Talal. Arabia Saudită nu-şi va putea îndeplini obiectivul de a-şi majora capacitatea de producţie la 15 milioane de barili pe zi din cauza producţiei de hidrocarburi din şisturi bituminoase, a afirmat bin Talal, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, într-o scrisoare adresată în luna mai unor miniştri saudiţi şi publicată abia acum pe contul personal de Twitter. Capacitatea de producţie a Arabiei Saudite se situează la 12,5 milioane de barili pe zi. Regatul saudit, cel mai mare exportator de petrol din lume, produce sub potenţial, deoarece consumatorii reduc importurile de petrol, a spus bin Talal, citat de Wall Street Journal. Arabia Saudită este vulnerabilă la extinderea producţiei din exploatări de şist, întrucât 92% din bugetul ţării depinde de industria petrolieră, a spus prinţul. Marius Oncu

Ministrul german al finanţelor, Wolfgang Schaeuble, consideră că Europa ar trebui să menţină presiunile asupra Greciei, pentru a determina statul să-şi respecte angajamentele privind austeritatea, şi neagă că soluţionarea crizei datoriilor de stat ar fi întârziată de alegerile din Germania. Miniştrii finanţelor din zona euro au aprobat săptămâna trecută o nouă tranşă, de 2,5 miliarde euro, din programul de împrumuturi contractat de Grecia, asigurând astfel finanţarea guvernului elen până la alegerile generale din Germania, programate pentru 22 septembrie. Progresele Greciei vor continua să fie monitorizate în condiţii normale. „Presiunea rămâne, nu are nicio legătură cu programul electoral. Sunt departe de a fi trecut hopul“, a comentat Schaeuble la postul de radio Deutschlandfunk, preluat de Bloomberg. Cancelarul german, Angela Merkel, încearcă să obţină, în septembrie, cel de-al treilea mandat la conducerea guvernului elen, pe fondul nemulţumirii germanilor privind sumele uriaşe mobilizate de Berlin în sprijinul statelor din zona euro aflate în dificultate. Principalul adversar al lui Merkel este social-democratul Peer Steinbrueck, fost ministru al finanţelor în timpul primului mandat al actualului cancelar (2005-2009). Vlad Popescu

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO