Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Polonia va aplica pentru a obţine fonduri de 8 miliarde euro pentru dezvoltarea infrastructurii de transport prin Mecanismul Conectarea Europei (CEF), un program finanţat de Uniunea Europeană. Ministrul adjunct pentru infrastructură şi dezvoltare Zbigniew Klepacki a declarat că sunt pregătite cinci proiecte de infrastructură feroviară, scrie Warsaw Business Journal. Scopul este de a moderniza aproximativ 90% din reţeaua de transport feroviar de călători şi de marfă până în 2023, a spus Klepacki. Ministerul vrea să reducă timpul de parcurgere a distanţelor dintre marile unităţi administrative ale Poloniei. Cu câteva zile în urmă, compania poloneză de stat PKP PLK, care administrează infrastructura de transport, a anunţat că va investi anul acesta peste şapte miliarde zloţi (1,6 miliarde euro) pentru modernizare. Compania a mai indicat că este gata să aplice pentru a obţine finanţare prin programul CEF. Daniela Stoican
 

Autorităţile de la Kiev au notificat FMI în legătură cu solicitarea Ucrainei pentru acordarea unui sprijin financiar, iar instituţia financiară va trimite în următoarele zile o delegaţie în această ţară pentru discuţii preliminare, a declarat directorul general al Fondului, Christine Lagarde. „Suntem gata să răspundem şi în următoarele zile vom trimite la Kiev o delegaţie pentru un dialog preliminar cu autorităţile“, a afirmat Lagarde. Acest fapt va permite FMI să facă o evaluare tehnică, independentă, a situaţiei economice a Ucrainei şi, în acelaşi timp, să înceapă discuţiile cu autorităţile referitoare la reformele care pot reprezenta baza unui program finanţat de Fond, se arată în comunicat. „Discutăm totodată cu toţi partenerii noştri internaţionali, bilaterali şi multilaterali, despre cum să ajutăm mai bine Ucraina în acest moment critic în istoria ţării. În această privinţă, suntem încurajaţi de numărul mare al declaraţiilor de susţinere care au fost exprimate“, a mai spus Lagarde. Secretarul de stat american John Kerry a declarat că Statele Unite vor garanta un împrumut în valoare de 1 miliard de dolari pentru Ucraina, el avertizând, de asemenea, Rusia că orice intervenţie militară în această ţară ar fi o gravă eroare, a relatat AFP. Anca Dumitrescu
 

Tesla Motors vrea să construiască cea mai mare fabrică de baterii litiu-ion din lume, care ar putea nu doar să revoluţioneze industria, ci şi să declanşeze un război al ofertelor din partea statelor americane, atrase de investiţia de 5 miliarde de dolari şi de crearea a 6.500 de locuri de muncă. Lucrările de construcţie a fabricii ar putea începe cel mai devreme în acest an, relatează Bloomberg. Producătorul de automobile electrice de lux a anunţat miercuri că va scoate la vânzare titluri convertibile în valoare de cel puţin 1,6 miliarde de dolari pentru finanţarea proiectului şi evaluează mai multe amplasamente pentru fabrică, în Texas, Nevada, Arizona şi New Mexico. Reprezentanţii Tesla au refuzat să comenteze dacă au început negocierile. „Va fi cel mai atractiv proiect industrial de pe piaţă“, a declarat Dennis Cuneo, preşedintele DC Strategic Advisors şi fost director la Toyota Motor, care a ajutat grupul japonez să aleagă amplasamentele fabricilor sale. Tesla a supranumit proiectul drept o „gigafabrică“, care l-ar transforma pe Musk într-o forţă în industria americană a electricităţii. Anca Dumitrescu
 

Uniunea Europeană are nevoie de o Mare Britanie „puternică“, a declarat cancelarul Germaniei Angela Merkel, într-un discurs rostit în Parlamentul britanic, informează AFP. „Avem nevoie de o Mare Britanie puternică, cu o voce puternică în Uniunea Europeană. Dacă vom avea acest lucru, vom putea efectua reformele necesare în beneficiul tuturor“, a adăugat Merkel, care urmează să aibă o întrevedere cu premierul David Cameron. „Mi s-a repetat adesea în ultimele zile că există aşteptări speciale din partea discursului meu de astăzi. Se pare că unii aşteaptă ca discursul meu să deschidă calea reformării în profunzime a arhitecturii europene, care să satisfacă toate tipurile de dorinţe britanice, reale sau presupuse. Mi-e teamă să nu fie dezamăgiţi“, a spus Merkel. „De asemenea, am auzit că alţii aşteaptă exact contrariul şi speră că voi transmite mesajul simplu că Europa nu este pregătită să plătească orice preţ pentru menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. Mi-e teamă să nu fie dezamăgiţi şi ei“, a continuat Merkel. Cancelarul Germaniei a vorbit de competitivitate şi de adaptările necesare pentru a face faţă crizei economice, insistând însă că este necesară păstrarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum libera circulaţie. Mihai Drăghici
 

Casa de modă italiană Gianni Versace, reprezentată în ultima campanie publicitară de Lady Gaga, vinde 20% din companie către fondul de investiţii americanBlackstone Group, pentru 210 milioane de euro, relatează Bloomberg. Blackstone va face investiţii de 150 de milioane de euro la Versace şi va plăti alte 60 de milioane de euro în acţiuni deţinute de familia proprietară a companiei de modă, au anunţat cele două părţi într-un comunicat. Tranzacţia evaluează Gianni Versace la 1 miliard de euro. Acordul marchează sfârşitul unei lungi căutări a unui investitor de către Versace, care a angajat în acest scop băncile Goldman Sachs Group şi Banca IMI, în 2012. Casa de modă, fondată de designerul defunct cu acelaşi nume în 1978, a anunţat că fondurile obţinute vor fi folosite pentru deschiderea de magazine şi dezvoltarea brandurilor şi produselor sale, înainte de listarea la bursă. „Acum este momentul să accelerăm dezvoltarea companiei. Păstrăm ambiţia de a lansa o ofertă publică iniţială în 3-5 ani“, a declarat directorul general al Versace, Gian Giacomo Ferraris. În acest interval, vânzările ar trebui să crească cu 10%, a spus Ferraris. În 2013, Versace a înregistrat un profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare de cel puţin 69 milioane de euro, la venituri de circa 480 milioane euro. Anca Dumitrescu

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO