Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Ioana Nita

14.06.2012, 00:01 34

Negocierile dintre Ungaria şi FMI cu privire la un ajutor financiar ar putea începe în luna iulie sau august după ce guvernul ungar va modifica legea băncii centrale, iar UE îşi va face o părere referitoare la finanţele ţării, a declarat Mihaly Varga, ministrul delegat pentru negocierile cu FMI, scrie Bloomberg. Ungaria a cerut ajutorul FMI în noiembrie anul trecut, însă discuţiile nu au început deoarece parlamentul ungar a aprobat în decembrie controversata lege a băncii centrale, act cu care UE şi creditorul internaţional cu sediul la Washington nu au fost de acord.

Ungaria a îmbunătăţit proiecţia de creştere economică pentru 2012 în ideea că revenirea economiei germane ar putea impulsiona exporturile chiar dacă analiştii avertizează că statul est-european se îndreaptă către a doua recesiune din ultimii patru ani, relatează Bloomberg. PIB-ul ar putea creşte cu cel puţin 0,5% anul acesta, a afirmat Mihaly Varga, ministrul delegat pentru obţinerea unui ajutor financiar internaţional. Estimarea anterioară, un avans de 0,1%, este diferită de prognoza CE, respectiv o scădere de 0,3%. Anul viitor, PIB-ul ar putea creşte cu 1%, a spus oficialul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO