Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

no title

Autor: Anelis Baciu, Mădălina Dediu Panaete

19.07.2012, 00:01 66

Ministrul polonez al agriculturii Marek Sawicki (foto) a demisionat din cauza unor nereguli înregistrate la agenţia responsabilă cu administrarea fondurilor europene, scrie Warsaw Business Journal. Decizia vine după publicarea în presă a unor înregistrări telefonice dintre Wladyslaw Serafin, lider al partidului Popular Polonez (PSL), şi Wladyslaw Lukasik, fostul şef al Agenţiei Agricole, ambii asociaţi ai lui Sawicki. Înregistrările dovedesc implicarea angajaţilor lui Sawicki în delapidarea companiilor de stat, gestionarea defectuoasă a finanţelor şi efectuarea de angajări preferenţiale.

Poşta poloneză intenţionează să investească 191,8 milioane euro până în 2015 în dezvoltarea sistemelor IT, logistică şi transport, scrie Warsaw Business Journal. În acest an compania vrea să investească 65,2 milioane euro, cu 40,75 milioane de euro mai mult decât în 2011. Investiţiile au ca obiectiv perfecţionarea personalului din departamentele de vânzări şi relaţii cu clienţii, a afirmat purtătorul de cuvânt al instituţiei Zbigniew Baranowski. De asemenea, se va implementa un nou sistem pentru spijinirea operaţiunilor şi procesele manageriale. Baranowski a confirmat intenţia băncii poloneze PKO BP de a prelua Bank Pocztowy, subsidiara financiară a poştei, ceea ce i-ar aduce instituţiei până la 72 milioane euro, fonduri care ar putea fi folosite pentru îmbunătăţirea competitivităţii în faţa concurenţilor privaţi.

Ambra, cel mai mare producător, importator şi distribuitor de vinuri din Polonia, a anunţat că anul financiar 2011/2012 a fost cel mai bun din ultimii ani în privinţa vânzărilor şi a cotei de piaţă, scrie Warsaw Business Journal. Deşi rezultatele financiare vor fi publicate în septembrie 2012, se estimează o creştere a veniturilor de 22% faţă de perioada similară a anului trecut. În prima jumătate a anului vânzările de vinuri din Polonia au avansat cu 10%, comparativ cu cele din 2011. "Va fi greu să obţinem aceeaşi creştere şi în a doua parte a anului, dar nu există motive de îngrijorare în privinţa stagnării. Consumul de vin este mai scăzut în Polonia decât în alte ţări europene, de aceea ne aşteptăm ca vânzările să crească cu doar 5-10% în următorii cinci ani", a spus Robert Ogor, directorul executiv al Ambra.

Două fabrici din industria băuturilor alcoolice şi nonalcoolice din oraşul bulgar Tărgovişte se vor închide, scrie Novinite. LVK Vinprom, producător bulgar de vinuri, şi-a încetat activitatea din cauza retragerii licenţei de către autorităţi. Agenţia Naţională a Vămilor a suspendat licenţa companiei din cauza neîndeplinirii obligaţiilor vamale, a afirmat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ana Solarova. "De îndată ce taxele vamale vor fi plătite, licenţa va fi restabilită", a adăugat oficialul. În urma închiderii fabricii 300 de specialişti în producerea vinului vor rămâne fără un loc de muncă. În toamna anului trecut şi compania Coca-Cola şi-a închis uzina din Tărgovişte, transferându-şi producţia în alt oraş bulgar, Kostinbrod. Decizia de restructurare a companiei a fost determinată de consumul scăzut de băuturi nonalcoolice din ultimii trei ani. În urma închiderii celor două uzine, economia oraşului Tărgovişte va depinde de două uzine, unde se produc baterii auto si sticlă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO