Business Internaţional

Topul ţărilor care consumă cea mai multă benzină şi motorină

Topul ţărilor care consumă cea mai multă benzină şi...

Autor: Octavian Calei

23.12.2013, 09:41 999

Un american consumă în medie de trei ori mai multă benzină pe an decât 3 germani la un loc, scrie The Atlantic, citând un studiu universitar american.

Un grafic care ia în calcul 128 de ţări, realizat de profesorul Lucas Davis de la Universitatea Berkeley, arată că un american consumă peste 1.100 de litri de benzină pe an, adică de cel puţin 6-7 ori mai mult decât francezii.

Pe locurile următoare la consumul de benzină per capita se situează Kuweitul şi Canada. Conform graficului, benzina are un preţ de 1 dolar pe galon în Kuweit în timp ce în Canada ajunge la 5 dolari.

 

Unul dintre motivele plasării SUA în topul statelor cu cel mai mare consum de benzină este faptul că taxele sunt mai reduse, preţul unui galon fiind de 4 dolari. Acciza la benzină în SUA este de numai 49 de cenţi pe galon în timp ce în Germania taxa este de 4 dolari pe galon.

Motorina este folosită în mare parte de transportatorii din SUA, în timp ce în Australia, Franţa şi Canada se înregistrează un consum anual per capita mai mare datorită numărului mare de maşini cu motoare diesel.

Berkeley estimează că până în 2015 consumul global de benzină va creşte ca urmare a politicii multor state de subvenţionare a preţului. Consumul de benzină ar putea scădea cu 110 de miliarde de litri pe an dacă s-ar elimina sprijinul guvernelor, este de părere Davis.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO