Dupa plecarea acestora insa culoarele cladirii guvernului au inceput sa fie dominate din nou de fetele incruntate ale adultilor, scrie International Herald Tribune. Cladirea Trezoreriei este nivelul zero al planului de salvare a sistemului financiar in valoare de 700 mld. dolari elaborat de administratia prezidentiala si pus in aplicare la sfarsitul lunii octombrie, cand noua banci americane au primit o prima transa de bani in valoare de 125 mld. dolari.
In interiorul Trezoreriei, cinci membri ai guvernului - care au primit puteri aproape nelimitate in ceea ce priveste aplicarea planului aprobat de legislativul american - aleg in mod subiectiv numele institutiilor care vor beneficia de ajutor din partea statului si al celor care nu vor avea o asemenea sansa.
Este un teren nou pentru oficialii americani, care iau o serie de decizii importante ce contravin principiilor pietei libere pe care le-au promovat agresiv pana recent, sustin unii analisti. Iar acest proces trage un semnal de alarma dinspre administratia prezidentiala spre Wall Street.
Unii oficiali spun insa ca este prea devreme pentru a critica programul, dat fiind faptul ca prima infuzie de lichiditate efectuata prin intermediul acestuia a avut loc cu doar putin timp in urma. Mai mult, acestia pun accentul asupra scopului avut in vedere de Trezoreria americana, si anume stabilizarea sistemului financiar afectat de cea mai grava criza postbelica.
Una dintre problemele enumerate de critici este insa lipsa transparentei in ceea ce priveste derularea acestui plan. In ciuda asigurarilor initiale care prevedeau stabilirea unui obiectiv clar si transparenta in decizii, oficialii Trezoreriei au refuzat sa dezvaluie criteriile dupa care sunt alese institutiile financiare incluse in program.
Executivii din industria bancara sunt insa convinsi ca strategia guvernului nu merge mai departe de incurajarea achizitiilor bancilor afectate de catre institutiile aflate intr-o situatie relativ buna.
Surse din interiorul industriei financiare spun ca, dupa completarea unui formular de aplicare, bancile primesc un numar de puncte cuprinse in intervalul 1-5. 1 sau 2 puncte inseamna ca bancile sunt eligibile pentru a intra in programul de salvare, in timp ce institutiile care primesc 5 puncte ies in totalitate din discutie.
Munca aceasta este una complexa, insa este efectuata sub presiunea imensa a unei perioade de timp foarte scurte. "Este o urgenta reala, iar banii trebuie canalizati spre cei care au nevoie de ei rapid si eficient", a declarat James Lambright, unul dintre cei implicati in implementarea planului guvernului.
Un fost bancher de investitii increzator in propriile sale aptitudini, Lambright conduce un comitet de oficiali relativ tineri cu experienta in domeniile juridic si bancar. Nici unul dintre ei nu s-ar fi putut astepta la o asemenea responsabilitate pana recent. Lambright insusi a reprezentat o solutie de rezerva, dupa ce persoana desemnata anterior sa conduca acest comitet a ramas in functia pe care o detinea deja.
Cu mai mult de 80 mld. dolari de cheltuit si cu mii de banci care stau la coada pentru acesti bani, zilele de lucru si cele de la sfarsitul saptamanii sunt de la un capat la altul presarate de intalniri si conferinte, care se desfasoara sub o presiune constanta.
Deocamdata insa, criticile in privinta efectelor benefice ale planului sunt foarte dure si pun accentul asupra faptului ca bancile care beneficiaza de ajutor pastreaza banii primiti in seifuri mai degraba decat sa le dea voie sa circule pe piata interbancara.
In acelasi timp, foarte multe voci acuza guvernul ca indreapta aceste fonduri spre bancile mai puternice in incercarea de a facilita preluarea de catre acestea a institutiilor afectate cel mai grav de turbulente.
Un exemplu in acest sens este fuziunea de luna trecuta dintre PNC Financial si National City. Oficialii PNC au primit o injectie de lichiditate in valoare de 7,7 miliarde de dolari din partea guvernului, in timp ce cererea National City a fost respinsa, impingand banca sa accepte o oferta de cumparare.
Toate acestea vin in conditiile in care secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, a insistat in repetate randuri ca prefera sa efectueze infuzii de lichiditate decat sa achizitioneze active in cadrul institutiilor cu probleme.
Asta inseamna ca legislativul american nu a dezbatut niciodata modul in care ar trebui sa fie realizata recapitalizarea institutiilor afectate de criza.
Absenta acestor dezbateri vine insa cu un pret. Si asta in conditiile in care grupurile de presiune au facut lobby in favoarea includerii pe lista celor care pot beneficia de ajutor de la stat a unor companii de asigurari, agentii de brokeraj sau chiar a marilor producatori auto americani.
Intr-adevar, programul de salvare a atras atat de multi critici, incat chiar si unii dintre initiatorii proiectului de lege se plang de faptul ca legitimitatea acestuia a inceput sa fie pusa in discutie.
"Ceea ce Trezoreria nu intelege este aversiunea in randul populatiei fata de acest plan", a declarat Barney Frank, presedintele comitetului de finante din Senatul american. Frank a avertizat chiar ca ar putea bloca cea de-a doua transa in valoare de 350 miliarde de dolari pe care Trezoreria ar urma sa o primeasa in cadrul acestui program.
In interiorul Trezoreriei, punctele de vedere sunt - nu in mod surprinzator - radical diferite. Oficialii institutiei sustin ca actualii critici ai planului de salvare financiara nu au oferit nicio alternativa viabila la acesta.
Totusi, Trezoreria nu este singura institutie implicata in aceasta operatiune. Comitetul care se ocupa de distribuirea banilor primeste recomandarile in ceea ce priveste companiile care au nevoie de finantare din partea autoritatilor de reglementare primare. Acestea pot fi banca centrala americana, Corporatia Federala de Garantare a Depozitelor sau organismul de control valutar.
Ceea ce se intampla insa dupa ce recomandarile si cererile de aplicare merg la Trezorerie, este in mare parte un mister. Criteriile dupa care oficialii Trezoreriei decid cine se incadreaza si cine nu in acest program raman in buna masura secrete.
Dezvaluirea acestor criterii ar putea avea capacitatea de a destabiliza bancile incadrate in profilul institutiilor cu probleme, spun oficialii.
Uneori comitetul Trezoreriei citeste cererile de aplicare, dar le returneaza autoritatilor de reglementare pentru a primi mai multe informatii.
De asemenea, membrii comitetului analizeaza segmentul de piata pe care cei care solicita ajutor opereaza, pentru a vedea proportia dintre institutiile stabile si cele aflate in dificultate.
Mai mult, ca urmare a cresterii rapide a numarului de aplicanti, Lambright spune ca va recruta o serie de analisti bancari pentru a-l ajuta in cadrul procesului de alocare a banilor. "In momentul in care trecem de la cateva zeci de banci la cateva sute de banci suntem nevoiti sa cream un adevarat sistem de acordare a finantarilor", spune acesta.
Abordarea aceasta a Trezoreriei are insa si o serie de aparatori, nu numai critici. Edwin Truman, fost oficial al Trezoreriei, spune ca acest comitet este format din tehnocrati si crede ca acestia au interesul de a restabili un sistem nu de a servi unei ideologii sau alteia.
In acelasi timp, Donald Hammond, de asemenea fost oficial al institutiei, spune ca presiunea asupra membrilor comitetului este mult mai mare decat se crede.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
