Business Internaţional

Turcia s-a trezit cu 18 mld. $ in conturi, dar nu stie de unde vin banii. In presa au aparut rapoarte referitoare la camioane incarcate cu aur si bancnote intrand in Turcia din Iran, rapoarte pe care banca centrala a Turciei le-a respins

11.08.2009, 00:00 26

Banca centrala a Turciei isi va ajusta datele legate de contul curent in aceasta saptamana, in contextul in care institutia incearca sa explice originea unor intrari de valuta in valoare de 18 mld. $ (12,5 mld. euro), intrari care au redus nevoia unui imprumut de la Fondul Monetar International, scrie Bloomberg.

Influxurile valutare inregistrate din luna octombrie pana in prezent, in legatura cu care economistii spun ca au provenit din plata de catre companii a datoriilor prin intermediul unor conturi bancare de peste hotare, au contribuit la aprecierea monedei locale pana la un maxim de noua luni si au diminuat deficitul de cont curent al tarii.

"Se pare ca firmele isi repatriaza detinerile sub forma de cash din strainatate pentru a-si plati datoriile", a declarat Inan Demir, economist al Finansbank. "Problema este ca banca centrala nu pare sa cunoasca in detaliu situatia activelor lichide detinute de turci peste hotare", a adaugat Demir.

Datoriile externe ale companiilor turce s-au redus cu 8 procente din luna octombrie, conform datelor bancii centrale, datoriile interne inregistrand, de asemenea, o scadere. In conditiile in care sursa fondurilor pentru plata datoriilor respective nu este intotdeauna clara, o mare parte a ajuns in sectiunea de erori si omisiuni a contului curent.

Banca centrala va elucida in parte acest mister in momentul transferarii a 4,4 miliarde de dolari din influxurile valutare din ultimul trimestru al anului trecut din sectiunea de erori si omisiuni in contul de capital, atribuindu-le unor transferuri de cash din conturi bancare de peste hotare detinute de turci, conform unei declaratii emise de banca pe 29 iulie.

In urma acestui transfer, originea altor 13,6 miliarde de dolari, echivaland cu 2 procente din Produsul Intern Brut de anul trecut, ramane in continuare neelucidata.

In urma acestei situatii in presa au aparut rapoarte referitoare la camioane incarcate cu aur si bancnote intrand in Turcia pe la granita cu Iranul, rapoarte pe care banca centrala a Turciei le-a respins, ca fiind false, la sfarsitul lunii iunie.

Aprecierea lirei a determinat banca centrala saptamana trecuta sa-si reia licitatiile pentru achizitionarea de valuta in valoare de 30 de milioane de dolari pe zi. Pe 24 iunie, rezervele bancii centrale se ridicau la valoarea de 65,8 miliarde de dolari.

Din cauza influxurilor neelucidate, "nu au existat presiuni pe lira si nici probleme cu dinamica datoriilor, astfel incat guvernul nu se simte presat sa incheie un acord cu FMI", a declarat Yarkin Cebeci, economist in cadrul JPMorgan Chase din Istanbul.

Turcia se afla in discutii cu privire la noi imprumutri din partea FMI din luna mai a anului trecut, iar negocierile au stagnat in conditiile in care Fondul a solicitat un plan de reducere a deficitului bugetar si imbunatatire a sistemului de colectare a taxelor si impozitelor.

In luna iunie, deficitul de cont curent este de asteptat sa scada pentru a zecea luna consecutiv, contractandu-se la doua miliarde de dolari de la 5,5 miliarde de dolari cu un an in urma, conform mediei estimarilor a 14 economisti chestionati de Bloomberg.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO