Business Internaţional

UE schimbă regulile privitoare la bailout-uri

Autor: Catalina Apostoiu

29.11.2010, 23:31 27

În cadrul eforturilor disperate de a preîntâmpina extindereacrizei datoriilor către Portugalia şi Spania, miniştrii europeni definanţe au aprobat un pachet de bailout în valoare de 85 demiliarde de euro pentru Irlanda, convenind în acelaşi timp pentruprima dată să implice sectorul privat în cadrul oricăror programeviitoare de susţinere financiară, începând cu anul 2013, potrivitpresei internaţionale.

Suma totală de 85 de miliarde de euro include o contribuţie de 17,5miliarde de euro adusă de însuşi guvernul irlandez pentru a diminuapresiunea asupra finanţelor UE în cazul în care Portugalia sau alteţări afectate de criză ar avea nevoie de susţinere. Contribuţiaguvernului irlandez va fi asigurată din rezervele de lichidităţiale acestuia şi din cadrul National Pension Reserve Fund, un fondsuveran care, la sfârşitul lunii septembrie, avea 24,5 miliarde deeuro în administrare. Din restul sumei, 22,5 miliarde de euro vorveni din partea Fondului Monetar Internaţional. Restul de 45 demiliarde de euro vor proveni din credite bilaterale din partea unorţări europene şi două fonduri de salvare UE constituite înprimăvară. Irlanda va plăti o dobândă medie de aproximativ6%.

Oficialii zonei euro au căzut de acord ca după 2013 deţinătorii deobligaţiuni să suporte o parte a costurilor din cadrul unorbailout-uri viitoare, dar numai pe baza unei abordări de la caz lacaz. Până acum, investitorii au fost protejaţi de pierderilepotenţiale rezultate din colapsul băncilor sau intrarea înincapacitate a statelor. Oficialii germani susţin însă că odată cepieţele iau în calcul riscul pierderilor, costurile de finanţarepentru ţările din zona euro indisciplinate fiscal vor creşte,forţându-le pe acestea să-şi schimbe comportamentul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO