Business Internaţional

Un fost şef al unei bănci-gigant a fost amendat cu 500.000 de euro pentru participarea la o schemă de evaziune fiscală în valoare de aproape două miliarde de euro

Un fost şef al unei bănci-gigant a fost amendat cu...

Autor: Iulian Tenchiu

25.08.2019, 20:02 322

Peter Braunwalder, fostul CEO al sucursalei HSBC din Elveţia a fost amendat cu 500.000 de euro şi a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare de un tribunal parizian, după ce a pledat vinovat pentru că a ajutat mai mulţi clienţi într-o schemă de evaziune fiscală în valoare de 1,8 mld. de euro, scrie Bloomberg.

Fostul executiv a recunscut că a ajutat mai mulţi clienţi bogaţi ai băncii în schema de evaziune fiscală, deschizându-le mai multe conturi clandestine, înfiinţând trusturi off-shore şi acordându-le o serie de împrumuturi fictive prin intermediul sucursalei elveţiene HSBC, în perioada 2006-2007.

Peter Braunwalder s-a retras de la conducerea HSBC acum 10 ani.

Cazul HSBC este una dintre victimele unor acţiuni operate de statul francez pentru a combate evaziunea fiscală şi spălarea de bani, care se realizau prin intermediul unor bănci cu sucursale în Elveţia. În urma programului pus în joc de statul Francez, un fost ministru a fost condamnat, iar UBS Group AG, cea mai mare bancă elveţiană, a fost amendată cu 4.5 mld. euro, după ce un judecător a concluzionat că banca se face vinovată de infracţiuni „excepţional de grave”, mai notează Bloomberg.

Braunwalder şi-a recunoscut vina la un an după ce HSBC a fost nevoită să plătească 300 mil. euro, pentru soluţionarea acuzaţiilor de fraudă şi spălare de bani.

Marion Lambert-Barret, o avocată din Paris, care nu este implicată în ancheta HSBC, susţine că modul în a fost pedepsit Peter Braunwalder transmite un mesaj descurajator împotriva tentativelor de sancţionare a activităţilor ilegale cum este evaziunea fiscală sau spălarea de bani.

„Parchetul Naţional Financiar îşi păstrează poziţia pe care a afişat-o înainte, şi deci chiar dacă o companie va ajunge să îşi soluţioneze acuzaţiile, procurorii vor continua să aducă în faţa justiţiei persoanele vinocate de acţiuni frauduloase”, a declarat avocata prin telefon.

Barret susţine că sancţiunile aplicate fostului CEO HSBC evidenţiază un fenomen periculos, anume că suspecţii pot negocia cu autorităţile pentru a evita o condamnare de lungă durată, iar discuţiile dintre cele două părţi şi pledarea voluntară nu conduc la rezultatul aşteptat, adică la executarea unei sentinţe care se întinde pe o perioadă mai mare de timp.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO