Business Internaţional

Un sfert de milion de americani au ramas fara job intr-o luna

09.11.2008, 15:40 13

In SUA, rata somajului s-a majorat la 6,5% in octombrie, cea mai mare valoare inregistrata din martie 1994, scrie BBC News. Cifrele eliberate de Departamentul Muncii din SUA au demonstrat ca s-au efectuat 240.000 de concedieri in octombrie, a zecea luna consecutiva in care piata din SUA a pierdut locuri de munca, de la inceputul anului fiind concediati 1,2 milioane de americani.

Presedintele SUA, George W. Bush, a declarat ca datele reflecta "provocarile dificile cu care se confrunta economia noastra". "Suntem in mijlocul unei crize financiare globale, iar conditiile aspre de creditare au ingreunat acordarea imprumuturilor necesare firmelor sa achite salariile, sa stimuleze cresterea si sa creeze noi locuri de munca", a spus Bush.
Unii specialisti considera ca rata somajului ar putea urca la 8 procente sau ar putea chiar depasi aceasta valoare in cursul anului 2009. Concedierile din august si septembrie s-au dovedit a fi mai pronuntate decat estimase anterior Departamentul Muncii. Angajatorii au eliminat 127.000 de locuri de munca in august, comparativ cu prognoza initiala de 73.000, in timp ce in septembrie s-au inregistrat 284.000 de concedieri, comparativ cu estimarea anterioara de 159.000. Cifrele eliberate pentru septembrie au aratat cea mai mare crestere a concedierilor din noiembrie 2001.
Piata fortei de munca este mult mai slaba decat se asteptau economistii. Ei preconizau ca rata somajului va urca la 6,3% in octombrie si ca salariile vor scadea pentru 200.000 de angajati. Departamentul a anuntat ca 481.000 de persoane au cerut ajutor de somaj in ultima saptamana a lui octombrie. Gigantul din industria auto Ford a anuntat vineri ca intentioneaza sa realizeze mai multe concedieri pe fondul pierderilor de 2,98 mld. dolari din al treilea trimestru. Compania si-ar putea diminua costurile salariale cu 10% pana la sfarsitul lui ianuarie 2009.
Aflat in cursa pentru a-si alcatui cabinetul democrat, presedintele ales Barack Obama s-a reunit vineri cu consilierii economici. Echipa sa a intreprins stranse conexiuni cu administratia Bush pentru a usura preluarea puterii.
In cursul recesiunii din 1980-1982, rata somajului a atins un record de 10,8%.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO