Business Internaţional

Vicepreşedintele american Mike Pence: Un atac asupra unui aliat NATO reprezintă un atac împotriva noastră

Vicepreşedintele american Mike Pence: Un atac asupra...

Autor: Mircea Olteanu

31.07.2017, 14:24 152

"Sub preşedintele Donald Trump, Statele Unite susţin cu fermitate Articolul 5 privind apărarea reciprocă - un atac asupra unuia dintre noi este un atac asupra tuturor", a declarat Pence, după o întrevedere cu preşedinţii Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, potrivit agenţiei de ştiri The Associated Press.

Vicepreşedintele a mai adăugat că Trump "ştie că securitatea este fundaţia prosperităţii noastre" şi a precizat că SUA şi statele baltice vor căuta modalităţi prin care să intensifice relaţiile economice între cele două părţi.

Pence a discutat cu preşedintele Estoniei, Kersti Kaljulaid, preşedintele leton Raimonds Vejonis şi Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei.

Mike Pence va vizita trupele britanice, franceze şi americane din cadrul NATO care sunt staţionate în Estonia. Washingtonul vrea să reafirme angajamentul pentru apărare în cadrul NATO, ca un aspect vital pentru cele trei foste republici sovietice care se învecinează cu Rusia.

După vizita în Estonia, Pence urmează să călătorească în Georgia şi Muntenegru, alte două state care se simt ameninţate de Moscova.

Alianţa Nord-Atlantică a trimis aproximativ 4.000 de militari şi echipamente de luptă în cele trei state baltice şi în Polonia, pentru a contracara prezenţa Rusiei în regiunea Mării Baltice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO