Companii

100 mil. euro din Belgia pentru doua parcuri industriale

05.08.2008, 20:04 20

Dezvoltatorul belgian Immo Industry Group (IIG) intra pe piata spatiilor industriale din Romania prin constructia a doua proiecte, langa Bucuresti si la Satu-Mare, care vor fi realizate in etape, in functie de solicitarile companiilor, investitia urmand sa totalizeze circa 100 mil. euro.
"Am achizitionat, la inceputul anului, doua terenuri totalizand circa 40 ha, la Satu-Mare si langa autostrada Bucuresti-Constanta, la iesirea spre Fundulea. Intentionam sa dezvoltam doua parcuri industriale de 80.000-100.000 mp fiecare, in etape, in functie de solicitarile firmelor interesante. Nu investim speculativ si incepem constructia doar cand avem clienti", a declarat ieri directorul general pentru Romania al IIG, Pavel Nedelcu.
Terenul de la Fundulea are o suprafata de 20,5 ha, iar cel de la Satu-Mare, localizat la iesirea spre Cluj-Napoca, langa aeroport, 19 ha.
"Este dificil sa estimam valoarea investitiei pentru cele doua proiecte, pentru ca depinde foarte mult de solicitarile pe care le vom primi. Poate vom face un spatiu logistic utilat cu instalatii de refrigerare sau alte facilitati, sau poate nu. Cu aproximatie, investitia ar putea ajunge la circa 50 mil. euro pentru fiecare dintre cele doua proiecte", a spus Nedelcu.
Pentru proiectul de langa Bucuresti, dezvoltatorul negociaza cu mai multe companii inchirierea spatiilor, iar lucrarile de constructie vor incepe in perioada urmatoare, in timp ce constructia primelor unitati din parcul din Satu-Mare a fost initiata deja.
"Pentru proiectul din Satu-Mare avem deja un chirias, compania din cadrul grupului IIG - Immo Industry Steel Assembly, producator de profile de aluminiu care va asigura practic structurile din aluminiu pentru proiectele IIG din Romania si din Europa Centrala si de Est", a precizat Nedelcu. El a adaugat ca suprafata minima construita pentru un client este de 5.000 mp, iar inchirierea tuturor spatiilor ar putea dura pana la 2-3 ani.
Pe langa cele doua parcuri, IIG are in vederea dezvoltarea de unitati individuale, la cerere, pentru o singura companie. Immo Industry Group este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de spatii industriale, in ultimii patru ani realizand circa 100 de proiecte in Europa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO