Agenţia de turism Accent Travel vizează depăşirea pragului de 100 milioane euro volum de vânzări anul acesta, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii companiei. Anul trecut, agenţia a avut un volum de vânzări de aproape 80 milioane lei.
„Anul 2022 a debutat sub un trend relativ ascendent determinat de ridicarea graduală a restricţiilor impuse de autorităţile administrative şi medicale din România, diverse state europene şi/sau de interes turistic din Asia şi Africa, relaxarea condiţiilor de călătorie şi a programului obiectivelor de interes turistic naţional, european etc. După primul trimestru al anului, vânzarile au resimţit o stagnare ce tinde pe alocuri spre o pantă descendentă“, spune Lucian Boronea, CEO al agenţiei de turism. Incertitudinile apărute odată cu declanşarea războiului din Ucraina, creşterea preţurilor la alimente, combustibili şi energie sunt principalele provocări ale acestui an, spune el, însă soluţiile ţin de automatizarea proceselor pentru a fi eficientizată activitatea, cât şi dezvoltarea pe alte pieţe din Europa.