Companii

Actionarii Gedeon Richter mai vin cu 40 mil. euro aport la capital si imprumuturi pentru a sustine achizitiile

Actionarii Gedeon Richter mai vin cu 40 mil. euro aport la capital si imprumuturi pentru a sustine achizitiile

Click pentru imaginea intreaga

30.05.2007, 17:57 25

Compania Gedeon Richter, parte a grupului ungar Richter, singurul jucator cu activitate integrata de pe piata farmaceutica locala, isi va majora capitalul social cu 65 mil. lei (19 mil. euro), dupa ce anul trecut actionarii maghiari au mai adus 6 mil. euro la capitalul filialelor locale.
Actionarii grupului Richter au mai aprobat in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor si contractarea unui credit de 22,8 mil. euro, de la actionarul majoritar Richter Gedeon Vegyeszeti din Ungaria.
"Contractul se incheie pe durata 2007-2014, cu o dobanda de 4,3% pe an, imprumutul fiind rambursabil incepand cu anul 2008, in transe anuale, pana la 31 decembrie 2014", se arata in anuntul publicat de companie in Monitorul Oficial. Reprezentantii companiei nu au facut niciun comentariu pana la inchiderea editiei.
Fondurile astfel atrase vor fi folosite pentru finantarea programului de investitii aferent anului 2007, potrivit aceleiasi surse.
Potrivit datelor existente la Registrul Comertului, capitalul social al Gedeon Richter Romania SA este de 95,14 mil. lei (28 mil. euro), astfel ca la o majorare de 65 mil. lei (19 mil. euro), capitalul social ar atinge 160 mil. lei (47 mil. euro). In 2006, Gedeon Richter a contractat credite de aproape 30 mil. euro, potrivit informatiilor publicate de-a lungul timpului in Monitorul Oficial, iar in luna februarie a acestui an, compania a mai anuntat atragerea de finantari de 14 mil. euro. Anul trecut, sumele contractate au fost directionate, in principal, spre politica de achizitii, a caror valoare se apropie de 30 mil. euro.
Principala tranzactie in care grupul a fost implicat a fost preluarea pachetului integral de actiuni al distribuitorului Dita pentru 14,5 mil. euro. Pe distributie, Dita Import-Export va fuziona cu restul companiilor achizitionate, respectiv Sibofarm Sibiu, Activ Pharma, TMT si AMC Farm.
Gedeon Richter a fost deosebit de agresiva si in retail, terminand anul cu o retea de 72 de farmacii, in conditiile in care in 2006 compania a inceput extinderea in acest segment. La un pret mediu de 200.000 de euro pentru o farmacie, valoarea achizitiilor pe acest segment se ridica la aproximativ 14 mil. euro.
Si divizia de retail a Gedeon Richter Farmacia a fuzionat cu cele 40 de companii pe care le-a achizitionat incepand cu 2006.
In cadrul Adunarii Generale de la sfarsitul lunii aprilie s-au mai aprobat politica de discount a societatii pentru 2007 si situatiile financiare aferente anului 2006.
"Politica de discount a societatii pentru anul 2007 este de maximum 28% din valoarea vanzarilor (...). Profitul realizat se repartizeaza, conform legii, la rezerva legala, iar diferenta la alte rezerve", se mai arata in Monitorul Oficial.
In ceea ce priveste majorarea de capital, aceasta se va face prin emisiunea de actiuni, cu valoarea nominala de 0,1 lei fiecare, prin aport in numerar.
"Majorarea de capital reprezinta emiterea unui numar de 650 de milioane de actiuni nominative, dematerializate, cu valoarea nominala de 0,1 lei fiecare", se arata in anuntul din Monitorul Oficial.
Cota de subscriere este de 0,68313 actiuni noi la o actiune veche.
La inceputul acestui an, Gedeon Richter Farmacia, divizia de retail farmaceutic a grupului, si-a majorat capitalul social cu 6,84 mil. lei (1,9 mil. euro), pana la circa 6,94 mil. lei (2 mil. euro), iar in 2006, Gedeon Richter Romania SA a adus ca aport la capital 4,5 mil. euro. Grupul Gedeon Richter a incheiat anul 2006 cu o cifra de afaceri de 150 mil. euro potrivit datelor preliminare furnizate, iar in total investitiile derulate au fost de 35-36 mil. euro.
In cadrul grupului, pe plan local lucrau la sfarsitul anului 2006 circa 1.200 de persoane dintre care 600 la nivel de productie, 400 la nivelul distribuitorului, restul fiind distribuiti in retail.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO