„Piaţa construcţiilor va merge mai bine în acest an faţă de 2013.“
Grupul austriac Strabag, care a construit mai multe tronsoane de autostradă între Deva şi Sibiu, precum şi cel mai înalt turn de birouri din România, Sky Tower, a încheiat anul trecut cu afaceri de 322 de milioane de euro pe piaţa locală, în scădere cu 13% faţă de 2012.
Austriecii au explicat că motivul scăderii businessului din România constă în faptul că „în 2013 două proiecte majore de autostrăzi, cu o lungime de 57 de kilometri (Deva-Orăştie, respectiv Orăştie-Sibiu, lotul 1 – n.red.), au fost finalizate“, dar în locul lor compania nu a început alte proiecte majore care să susţină un avans al cifrei de afaceri.