Companii

ALBA ProjectManagement, consultanta pentru proiecte de 60 mil. euro

03.08.2007, 14:04 25

Filiala locala a companiei germane ALBA BauProjektManagement, care ofera servicii de consultanta pentru proiecte de investitii greenfield, estimeaza ca anul acesta va coordona din biroul de la Cluj proiecte in valoare de peste 60 mil. euro, dublu fata de anul trecut, cand a fost deschisa sucursala din Cluj. Principalele proiecte pe care compania le deruleaza in zona Transilvania sunt un centru logistic in Timisoara si un proiect rezidential la Sibiu, in valoare de peste 30 mil. euro. Proiectul din Timisoara este dezvoltat de fondul austriac Immoeast, in parteneriat cu grupul de dezvoltare imobiliara Eyemaxx. "Majoritatea dezvoltatorilor imobiliari au inceput cu proiecte logistice in Bucuresti, insa trendul actual este sa se orienteze si spre orasele mari din tara", spune Ambros Porcham, manager al sucursalei din Cluj-Napoca a ALBA ProjectManagement. Pana anul acesta, majoritatea proiectelor coordonate de companie erau pe segmentul de retail, principalii clienti fiind Kaufland, Baumax si Plus. Compania este prezenta pe piata locala de trei ani, perioada in care au fost coordonate proiecte investitionale in valoare de peste 100 mil. euro. Reprezentantii companiei nu au dorit sa ofere detalii cu privire la valoarea cifrei de afaceri inregistrate anul trecut, dar au precizat ca iau in considerare deschiderea unei alte sucursale pe piata locala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO