Companii

Alina Timofti, tax partner, NNDKP: Nu putem vorbi de predictibilitate anul acesta, chiar dacă modificările legislative din ultima perioadă sunt văzute ca o corecţie

Alina Timofti, tax partner, NNDKP: Nu putem vorbi de...

Autor: Georgiana Mihalache

03.04.2018, 16:27 194

Mediul de afaceri nu beneficiază de predictibilitate legislativă anul acesta, chiar dacă modificările legislative din ultima perioadă sunt văzute ca o corecţie, a declarat Alina Timofti, tax partner, NNDKP la conferinţa ZF Investiţi în România!, eveniment organizat de Ziarul Financiar, în parteneriat cu BCR, Deloitte, NNDKP, platforma de investiţii ROCA, ANA Hotels şi Terapia. 

”Nu putem vorbi de predictibilitate anul acesta, chiar dacă modificările legislative din ultima perioadă sunt văzute ca o corecţie. Totuşi, nu ne mai aşteptăm la alte modificări. Companiile au aplicat din motive de precauţie unele soluţii pe o anumită perioadă, mediul de afaceri se teme că vor apărea alte modificări la care nu va putea face faţă în privinţa costurilor”.

Ea a explicat că predictibilitatea înseamnă o perioadă destul de lungă în care să nu existe schimbari legislative şi care să nu implice costuri ataşate pentru companii. Predictibilitatea este un deziderat pe care mediul de business şi-l doreşte ca să poată să bugeteze până la capăt. 

”Fiscalitatea românescă este relativ blândă, cel puţin în teorie. Dar avem o problemă la ANAF. Avem un ANAF care nu este digitalizat, nu este integrat în sistemele infomatice”.

În ceea ce priveşte piaţa muncii, Alina Timofti, pe termen scurt, nu putem să aducem înapoi oamenii plecaţi în străinătate, în schimb trebuie să ne concentrăm pe retenţia actualilor angajaţi.   

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO