Companii

Anchor Grup patrunde pe piata rezidentiala cu un proiect de 40 mil. euro

Anchor Grup patrunde pe piata rezidentiala cu un proiect de 40 mil. euro

Ibrahim Paksoy: proiectul va fi gata in prima parte a lui 2008

13.10.2006, 19:27 42

Anchor Grup, parte a grupului turcesc FIBA, va investi 40 mil. euro pentru dezvoltarea unui proiect rezidential cu 500 de apartamente in apropierea Bucuresti Mall.
"Ansamblul va fi construit pe un teren cu o suprafata de 90.000-100.000 de metri patrati, situat pe calea Dudesti, in apropiere de Bucuresti Mall", afirma Ibrahim Paksoy, directorul general al Anchor Grup.
Lucrarile de constructie ale proiectului denumit InCity Residence vor fi initiate in primavara anului viitor si vor fi finalizate in primul semestru al anului 2008.
Reprezentantul Anchor Grup a precizat ca investitia este estimata la 40 de milioane de euro, iar suma va putea fi modificata in functie de evolutia proiectului.
Grupul va dezvolta, anul viitor, mai multe cladiri de apartamente si birouri si analizeaza posibilitatea de a lansa primele proiecte imobiliare pe piata din provincie.
Grupul a anuntat, in luna iunie, ca va intra pe segmentul rezidential, in parteneriat cu firma de constructii Summa, odata cu constructia a doua ansambluri in Capitala, situate in Calea Dudesti si in zona Floreasca. Investitiile pentru cele doua proiecte sunt estimate la 80 de milioane de euro.
Ansamblul InCity Residence va fi format din patru blocuri cu 17 etaje si va cuprinde 14 tipuri de apartamente, cu suprafete cuprinse intre 60 si 239 de metri patrati. Proiectul va oferi 600 de locuri in parcarea subterana, piscina, terenuri de squash, centru de fitness, precum si circa 5.000 de metri patrati de zone verzi si parcuri.
Cele mai ieftine apartamente ale complexului vor fi vandute la un pret de 1219 euro mp plus TVA, pret care va creste odata cu apropierea finalizarii constructiei.
Anchor a inregistrat anul trecut un profit de circa 16 mil. euro, de peste doua ori mai mult decat in anul precedent, in conditiile in care afacerile companiei s-au dublat la peste 31 mil. euro. Anchor Grup detine doua centre comerciale in Capitala, Bucuresti Mall si Plaza Romania.
In plus, compania construieste un imobil de birouri, Anchor Plaza, care va implica o investitie de 25 de milioane de euro. Toate cladirile construite de grupul turc in Romania au ramas in proprietatea companiei. Constructorul Anchor Plaza este compania BA Constructii, in timp ce conceptul arhitectural a fost realizat de B Design Architecture din Istanbul.
Anchor a anuntat anul acesta extinderea suprafetei de vanzare de la Bucuresti Mall, in urma unei investitii de 14 milioane de euro. Dupa finalizarea lucrarilor de extindere la Bucuresti Mall, reprezentantii Anchor Grup asteapta o crestere a traficului de vizitatori cu 10-15%. Investitia este finantata in mare parte din creditele bancare obtinute anul trecut de Anchor Grup de la HVB Bank Romania si Bank Austria Creditanstalt.
Proiectul de extindere a mall-ului consta in construirea unei noi cladiri, atasata celei existente, si cresterea capacitatii parcarii cu 40%. Noua cladire va avea o suprafata totala de 18.000 mp, iar zona comerciala va ocupa doua etaje. Centrul comercial Bucuresti Mall a fost deschis in 1999, fiind primul centru comercial de acest tip din Romania.
Dupa Bucuresti Mall, Anchor Grup a inaugurat in 2004 Plaza Romania.
Cele doua mall-uri au fost construite pe locul unor foste "circuri ale foamei", situate in zona Vitan, respectiv Lujerului, locatii achizitionate la pachet pentru circa 6 milioane de euro.
Anchor Grup, detinut de grupul turcesc FIBA, a fost infiintat in anul 1997, principala activitate a grupului fiind dezvolatarea de proiecte imobiliare in Romania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO