Fabrica de medicamente Tis Farmaceutic, cu o istorie de 25 de ani pe piaţa românească de medicamente, produce într-un spaţiu de 1.700 mp un portofoliu de 175 de produse, de la medicamente cu prescripţie, până la dispozitive medicale.
Compania a raportat pentru 2017 afaceri de aproape 20 mil. lei, iar evoluţia businessului a fost ascendentă de la an la an.
„A fost un mers ascendent, dar cu paşi mici. Încă de la început gândirea a fost către medicament, nu se poate face rabat de la calitate. Ne-am lărgit lista de produse farmaceutice din necesitate, iar să putem susţine activitatea ne-am gândit la completarea portofoliului. Ne confruntăm cu o lipsă de predictibilitate, e greu să-ţi faci un plan când nu ştii ce se întâmplă. Planul nostru este să rezistăm în piaţă, să ne menţinem şi să ne dezvoltăm“, a spus pentru ZF Ana Ofrim, farmacistă, acţionara Tis Farmaceutic.
Fiind un jucător de talie mică în piaţa de producţie de medicamente, Tis Farmaceutic lucrează cu stocuri mici, iar exporturile sunt nesemnificative, după cum au explicat reprezentanţii companiei.
Producţia românească de medicamente se mai bazează pe câteva fabrici care realizează local produsele, după ce în ultimii ani marii jucători internaţionali care deţineau unităţi de producţie în România au decis să renunţe la ele.