Companii

Autocarul cu turişti belgieni care s-a răsturnat între Râşnov şi Poiana Braşov aparţine agenţiei de turism Rovial, cu afaceri de circa un milion de euro

Autocarul cu turişti belgieni care s-a răsturnat între...

Autor: Mirabela Tiron

18.05.2014, 15:12 1173

Autocarul cu 22 turişti belgieni care s-a răsturnat azi-dimineaţă într-o râpă de pe marginea DN 1E Râşnov - Poiana Braşov aparţine agenţiei de turism Rovial din Braşov, care are în flotă autocare marca Kassbohrer Setra 315 HDH, 48 de locuri, Kassbohrer Setra 315 HDH, 53 locuri şi Setra Neoplan N 116 de 48 locuri, potrivit unui oficial al ANAT şi datelor de pe site-ul agenţiei de turism.

Rovial vinde pachete de vacanţă dar închiriază şi autocare cu tariful de 4,5 lei pe kilometru pentru curse interne, mai arată datele de pe site-ul agenţiei de turism. Agenţia organizează cu autocarele circuite în străinătate, în Elveţia, Franţa, Grecia, Croaţia-Serbia –Muntenegru şi alte destinaţii. Rovial a fost înfiinţată în 1994 iar în 2012 a avut afaceri de circa un milion de euro, la şase angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanşe. ZF nu i-a putut contacta pe oficialii agenţiei.

În autocar erau 22 de turişti belgieni, un ghid şi doi şoferi.  Toate cele 25 de persoane aflate în autocarul care s-a răsturnat a au fost transportate la spital, iar un pasager rănit mai grav urma să fie preluat de elicopterul SMURD şi dus la Târgu Mureş, potrivit Mediafax. Turiştii urmau să ajungă la Sinaia pentru a vizita Castelul Peleş.

"Au fost în total zece victime, dar toţi 25 au fost transportaţi la spital pentru investigaţii. În general au suferit diverse traumatisme craniene, abdominale şi la membre. Unul dintre turişti a fost rănit mai grav, suferind un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, şi s-a solicitat un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Târgu Mureş. El va fi probabil preluat de la faţa locului. În total s-a intervenit cu cinci echipaje SMURD şi cinci ambulanţe", a spus Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, citat de Mediafax.

Din primele date a reieşit că şoferul autocarului, un braşovean de 67 de ani, a pierdut controlul volanului din cauza unei defecţiuni tehnice, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisar şef Liviu Naghi, citat de Mediafax. "Se pare că a fost vorba despre o defecţiune tehnică, iar şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă, la coborâre, şi a ajuns într-o vale, circa 10-15 metri, dar nu s-a răsturnat. Urmează ca expertiza tehnică să arate cu exactitate cauza producerii accidentului", a spus Naghi.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO