Companii

Blue Air: Am demonstrat că nu există pericol economic care să planeze asupra companiei

Blue Air: Am demonstrat că nu există pericol economic care să planeze asupra companiei

Autor: Mirabela Tiron

14.10.2010, 23:10 43

Compania aeriană low-cost Blue Air,controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, a obţinut suspendareahotărârii de intrare în procedura de insolvenţă, făcută publică înurmă cu câteva zile de Tribunalul Bucureşti, potrivit datelortrimise de oficialii companiei.

"Decizia Curţii de Apel repară în acest fel eroarea judiciarăcomisă de Tribunalul Bucureşti. Am reuşit să demonstrăm instanţelorde judecată că Blue Air nu are niciun motiv de a intra îninsolvenţă şi că nu există niciun pericol economic care să planezeasupra societăţii noastre", au transmis oficialii companiei,adăugând că astfel se va opri campania negativă de imagine iniţiatăla adresa Blue Air.

Cu o situaţie similară s-a mai confruntat anul acesta şidezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor, care acerut şi a primit ulterior suspendarea intrării în insolvenţă, dupăce Tribunalul Bucureşti a admis intrarea companiei în insolvenţăpentru o datorie de 308.000 de euro către compania Romconstruct dinPloieşti.

Dan Ioan Popp, Preşedintele Impact, susţinea atunci că nu îşiexplică cum a fost posibilă admiterea intrării în insolvenţă şi cădecizia tribunalului este o "aberaţie".

În urmă cu câteva zile Tribunalul Bucureşti a făcut publicăadmiterea intrării în insolvenţă a companiei aeriene low-cost BlueAir, la cererea formulată încă din martie de către operatorulaerian Carpatair şi compania Service Excellence Solutions, pentrudatorii de 30.000 de euro şi respectiv 48.000 de euro, decizie carea fost imediat contestat de oficialii Blue Air. Aceştia au susţinutcă toate datoriile către aceste companii au fost achitate. Deasemenea, Tribunalul a desemnat atunci ca administrator judiciarcompania Assistance Insolv Sprl.

Suspendarea hotărârii de intrare în insolvenţă înseamnă că BlueAir va continua activitatea în mod independent, fără ajutorul unuiadministrator judiciar. "Vom continua să operăm zborurile conformorarului, ne vom continua strategiile şi planurile de dezvoltare",au transmis oficialii companiei aeriene.

Luana Stanciu, reprezentanta departamentului juridic alcompaniei Blue Air, a declarat pentru ZF că încă nu s-a finalizatprocesul cu Tribunalul Bucureşti, având în vedere că Blue Air afăcut recurs.

Ea a mai precizat că important este că din momentul suspendăriiprocedurii de insolvenţă nu o să existe niciun administratorjudiciar. Compania aeriană low-cost Blue Air, care a finalizat anultrecut cu o cifră de afaceri de 150 de milioane de euro şi unprofit de 1,5 milioane de euro a demarat în august un proces derestructurare, în urma căruia a returnat patru din cele 11 aeronavepe care le opera sub contract de leasing, a renunţat la zborurileinterne şi a făcut disponibilizări.

Suspendarea hotărârii de intrare în insolvenţă înseamnă că BlueAir va continua activitatea în mod independent, fără ajutorul unuiadministrator judiciar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO