Companii

Blue Air si-a propus dublarea afacerilor anul viitor

13.10.2005, 19:31 21

Compania aeriana cu costuri reduse Blue Air estimeaza o dublare a cifrei de afaceri in anul 2006, pana la 36 de milioane de euro, ca urmare a introducerii de noi curse si a cresterii frecventei curselor deja existente, a spus Adina Camara, directorul de marketing al companiei.

"Ne asteptam cel putin la dublarea cifrei de afaceri pentru ca a crescut numarul de curse. Astazi (marti - n.r.) am lansat a doua cursa spre Franta, la Paris, si pana la sfarsitul anului vom introduce si alte destinatii europene", a declarat reprezentanta companiei.

Pentru acest an, reprezentantii companiei au previzionat o cifra de afaceri de 18 milioane de euro.

"Vara viitoare flota noastra va ajunge la 4 Boeing-uri 737 si la 4 avioane regionale", a declarat Adina Camara.

Compania a investit recent circa 2 milioane de euro in extinderea flotei de avioane cu doua aeronave Boeing si doua CRJ.

Blue Air a lansat saptamana aceasta prima cursa la Paris (aeroportul Beauvais), care va opera de trei ori pe saptamana si de la care asteapta un trafic de 1.000 de pasageri pe luna.

Compania mai are zboruri spre Roma, Milano (Bergamo), Lyon, Maastricht, Barcelona (Reus) si Istanbul.

Actionarul majoritar al companiei Blue Air este omul de afaceri roman Nelu Iordache.

Incepand cu 4 noiembrie, Blue Air va opera si zboruri la Madrid, iar in viitorul apropiat va introduce curse regulate in Europa Centrala si de Est, Germania si Italia, a mai spus reprezentanta companiei.

Gradul mediu de ocupare al aeronavelor companiei este in acest an de 70%, procent estimat si pentru noua cursa spre Paris.

Cresterea pretului petrolului a avut efecte si asupra operatiunilor companiei.

"Am fost nevoiti sa marim taxele pentru pasageri cu 5 euro cu o luna in urma. In cazul unei companii low-cost, toate cheltuielile sunt foarte bine calculate, iar in momentul in care apare un dezechilibru, acesta duce la pierdere", a conchis Adina Camara.

Cele mai aglomerate curse sunt cele spre Italia si Spania, state unde lucreaza si calatoresc multi romani. Blue Air este deocamdata singurul operator aerian low-cost cu capital integral romanesc. In ultima perioada, o serie de firme similare din strainatate si-au anuntat intentia de a intra pe piata autohtona, o parte dintre ele asteptand insa momentul aderarii la UE pentru a face aceasta miscare.

Traficul aerian de pasageri a inregistrat cresteri de circa 20% in ultimii doi ani, ca urmare a intensificarii relatiilor de afaceri dintre Romania si statele membre UE, dar si a romanilor care merg la munca in strainatate si a turistilor.

Anul trecut, valoarea totala a vanzarilor de bilete de avion prin agentiile de turism a fost de aproape 200 mil. euro. cristina.marina@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO