Companii

Brokerii iubesc berea la halba

16.02.2004, 00:00 22

Actiunile producatorului de bere Bermas Suceava au urcat cu 15% vineri la Bursa de Valori Bucuresti, dupa ce compania a publicat rezultatele financiare preliminate pe anul trecut. O actiune a companiei s-a tranzactionat la finalul sedintei de vineri la 23.000 lei/actiune, dublu fata de pretul la care se tranzactionau in urma cu sase luni. Rezultatele financiare indica o crestere de 21% a profitului si cifrei de afaceri in termeni nominali, fata de o rata a inflatiei de 14,1%. Compania, axata  pe bere la halba, a reusit astfel si anul trecut sa faca fata concurentei producatorilor internationali de bere, raminind la aceeasi cota de piata de anul trecut, de circa 3%.
Piata berii in ansamblu a crescut anul trecut cu 11%.
Vanzarile de anul trecut ale Bermas au insumat 336 miliarde de lei, iar profitul s-a ridicat la 39,2 miliarde de lei, niveluri similare cu cele prevazute in bugetul pe anul trecut. Bermas detine marcile de bere Bermas Pils, Calimani si Suceava, iar aria de distributie cuprinde toate judetele Moldovei. Cea mai mare proportie in vanzarile companiei este reprezentat de berea la halba.
Bermas este controlata de salariati, care detin, aproximativ 75% din actiuni direct sau prin intermediul a doua asociatii, PAS si Victoria. Bremas mai detine in portofoliu 10% din actiunile proprii, iar un pachet de 5,3% este detinut de Gavril Morosan.
Bermas este singurul producator de bere din Romania care foloseste hameni din productie interna. Bermas achizitioneaza hameiul de la o fabrica din Aiud, a carei productie o si finanteaza.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO