Companii

Bursa a inceput reformele de primavara

29.03.2004, 00:00 15

Bursa de Valori Bucuresti a adoptat saptamana trecuta o serie de masuri pentru cresterea atractivitatii pietei pentru investitori, dar si pentru apropierea fata de Bursa Electronica RASDAQ in perspectiva fuziunii celor doua piete. Bursa va percepe comisoane de tranzactionare mai mici, pasii de cotate (variatia minima a preturilor) vor fi redusi, drepturile de subscriere in cadrul majorarii de capital vor putea fi vandute la Bursa, iar o parte dintre dintre societatile listate pe RASDAQ vot fi tranzactionate prin intermediul sistemului electronc de tranzactionare al Bursei de Valori. Pe de alta parte brokerii nu au putut ajunge sambata la un acord privind alegerea unei conduceri comune a celor doua piete in cadrul Adunarii Generale a Bursei.



Comisioane mai mici
Brokerii au decis insa in cadrul Adunarii Genarale a Bursei, reducerea permanenta a comisioanelor de percepute de BVB pentru tranzactiile intermediate sau realizate in nume propriu de brokeri. Comisionul de tranzactionare urmeaza sa se ridice la 0,18% din valoarea tranzactiilor, fata de 0,25% la cat se ridica in prezent. Bursa a mai operat in ultimii ani mai multe reduceri ale comisioanelor de tranzactionare, insa acestea au fost temporare. Oficialii Bursei au declarat ca reducerea, chiar si temporara a comisioanelor percepute brokerilor au dus la cresterea valorii tranzactiilor de pe piata, iatr efectul asupra veniturilor Bursei a fost astfel diminuat. De la inceputul acestui an, valoarea zilnica medie a tranzactiilor s-a ridicat la aproximativ 2 milioane de dolari. Societatile de brokeraj se plang de mai multi ani ca piatele bursiere din Romania sunt printre cele mai scumpe din Europa, din punctul de vedere al comisioanelor, costurile ridicate de tranzactionare indepartand o parte a investitorilor.



Pasii de cotare, mai marunti
O alta masura care ar putea fi perceputa de investitori drept o reducere a costurilor de tranzactionare pe piata romaneasca este scaderea pasilor de cotare, care reprezinta nivelul mimim de variatie a pretului actiunilor. Cresterea mimima pe care o poate inregistra, de exemplu in prezent, o actiune tranzactionata la 2.000 de lei este de 50 de lei, adica 2,5%. In aceasta situatie, un cumparator trebuie sa ofere un pres cu 2,5% mai mare decat pretul de pe piata pentru a fi sigur sa ordinul de tranzactionare va fi executat. Noii pasi de cotare care vor fi introdusi de Bursa urmeaza sa reprezinte maximum 1% din pretul actiunilor. Brokerii spun ca variatia mimina ale preturilor de tranzactionare, impuse de Bursa, trebuia redusa in conditiile in care inflatia si asteptarile investitorilor privind randamentele obtinute din plasamente au inregistrat un declin semnificativ in ultimii ani. Masura de reducere a pasilor de cotate ar putea avea insa si un efect negativ: reducerea valorii tranzactilor, in conditiile in care unii dintre speculatorii de pe piata puteau sa castige pana acum si din cresterea unei actiuni cu un singur pas de cotare.



Drepturile de subscriere, tranzactionate
Actionarii companiilor listate isi vor putea vinde la Bursa dreptul de a subscrie in cadrul majorarilor de capital derulate de aceste companii. Introducerea la tranzactionare a drepturilor va permite actioarilor sa castige de pe urma majorarilor de subscriere chiar daca nu au resurse financiare pentru a participa la majorare, dar va permite si companiilor sa atraga mai multi bani prin emisunea de actiuni noi in conditiile in care, pana in prezent o parte din actionari nu dispun de fonduri suficiante pentru a participa la majorari. De la inceputul acestui an, doua dintre companiile cotate la Bursa, Banca Transilvania si Impact Bucuresti au anuntat doua operatiuni de majorare a capitalului social prin aporturile actionarilor, in cadrul carora spera sa atraga prin emisiunea de actiuni noi aproximativ 15 milioane de dolari. Drepturile de subscriere vor putea fi tranzactionate dupa aprobarea de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a normelor propuse de BVB.



Actiuni de pe RASDAQ, tranzactionate la BVB
Actiunile unui grup de emitenti listati pe RASDAQ vor fi tranzationate, pe o perioada de o luna, prin sistemul Bursei de Valori Bucuresti (BVB), in cadrul unui proiect pilot premargator unificarii celor doua piete. Masura a fost aprobata deja de CNVM. Compensarea, decontarea si inregistrarea tranzactiilor cu actiunile acestora vor fi realizate de catre BVB, potrivit reglementarilor proprii. Operatiunile perfectate pe perioada programului se vor reflecta insa exclusiv in statisticile si indicii RASDAQ. Sistemul de tranzactionare al pietei RASDAQ este bazat pe negociere, in timp ce sistemul BVB are la baza ordine ferme, fapt care duce, potrivit brokerilor la o piata mai ordonata. Proiectul pilot va viza initial societatile de la categoria I a RASDAQ si va putea fi prelungit cu acordul CNVM.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO