♦ În 2012, CarmOlimp era un grup de firme cu 1.000 de angajaţi şi activităţi în producţia de mezeluri, lactate, ouă, prăjituri şi în retailul alimentar.
Austin Meats, fosta companie CarmOlimp, aflată în topul firmelor antreprenoriale din industria cărnii în urmă cu un deceniu, având o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de lei, îşi vinde activele în procesul de faliment, potrivit unui anunţ făcut de lichidatorul provizoriu, CITR. Platforma industrială Ucea din judeţul Braşov, acolo unde compania îşi desfăşura activitatea, este scoasă la vânzare la un preţ de 4,95 mil. euro pe site-ul licitatii-insolventa.ro.
Platforma industrială se întinde pe o suprafaţă de peste 7 hectare şi este compusă din patru terenuri intravilane, o hală de abatorizare, o fabrică de procesare carne, hale de producţie, depozite, un atelier mecanic, spaţii administrative şi o fabrică de biogaz, potrivit anunţului de vânzare.