Companii

Carrefour deschide supermarketul numărul 42. Mai rămân patru până la finalul anului

Carrefour deschide supermarketul numărul 42. Mai rămân patru până la finalul anului

Foto: Mihai Dascalescu

Autor: Cristina Rosca

16.11.2011, 12:07 342

Retailerul francez Carrefour va deschide mâine la Timişoara al 42-lea supermarket din România.

Carrefour Market din Strada Burebista, numărul 11, de lângă piaţa Dacia, este al doilea supermarket al reţelei din acest oraş, primul fiind inaugurat în 2009 în centrul comercial Bega. Până la finalul anului Carrefour va mai inaugura 4 supermarketuri, potrivit informaţiilor furnizate de companie.

Noul supermarket va avea o suprafaţă de aproximativ 640 de metri pătraţi, şi va oferi spre vânzare aproximativ 6.300 de produse dintre care peste 1.000 de articole marca proprie Carrefour.

Reprezentanţii Carrefour nu au precizat valoarea investiţiei în acest magazin, însă potrivit ultimelor date deţinute de ZF aceasta se situează în jurul valorii de 1 mil. euro.

În Romania, Grupul Carrefour, care anul trecut a obţinut pe piaţa locală afaceri de 1,03 mld. euro, în scădere cu peste 7% faţă de anul anterior, operează 42 de supermarketuri, cu acesta care se va deschide mâine, şi 25 de hipermarketuri. Supermarketurile Carrefour au avut anul trecut vânzări de 408 mil. lei (97 mil. euro), în creştere de la 97mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO