Companii

Cele mai dinamice companii premiate de ZF in 2008 si-au crescut afacerile cu 23%

Cele mai dinamice companii premiate de ZF in 2008 si-au crescut afacerile cu 23%

Nicolae Sorescu, directorul general al Radacini Motors

Autor: Adriana Rosoga

04.11.2009, 23:22 70

"Topul celor mai dinamice companii" din Romania, organizat de ZF impreuna cu compania de administrare a fondurilor de private equity Enterprise Investors, care a ajuns anul acesta la a doua editie, premiaza companiile antreprenorilor locali cu cele mai mari rate de crestere ale afacerilor.
Cea mai spectaculoasa crestere intre firmele premiate de ZF anul trecut a inregistrat-o compania Build Corp controlata de George Ivanescu, unul dintre cei mai discreti oameni de afaceri din Iasi care a rulat afaceri de 485,9 mil. lei, cu 81% mai mult fata de anul trecut si un profit net de 21,9 mil. lei, conform datelor de la Ministerul de Finante.
In ultimii ani, compania a fost implicata in constructia celor patru malluri ale Iulius Group din Iasi, Timisoara, Cluj si Suceava, precum si constructia proiectului imobiliar mixt Palas Iasi (birouri, rezidential, comercial).
Anul acesta compania se asteapta la o scadere a cifrei de afaceri pe fondul reducerii cererii pe domeniul constructiilor. "In conditiile contractiei din domeniul imobiliar, ne-am orientat spre largirea capacitatilor de productie a elementelor de infrastructura rutiera (de exemplu, pentru unele elemente am crescut de trei ori capacitatea de productie pentru a putea raspunde cererii)", spune George Ivanescu, administraotrul Build Corp. In prezent, compania are 475 de angajati, in conditiile in care la inceputul anului erau 591 de persoane.
ZF impreuna cu Enterprise Investors vor continua sa premieze si in acest an cele mai performante companii din Romania in cadrul conferintelor care vor avea loc la Timisoara pe 11 noiembrie, Iasi pe 25 noiembrie si Bucuresti pe 9 decembrie, temele de discutie de anul acesta fiind solutiile pe care managerii le au pentru a face fata crizei.
Castigatorul de anul trecut al locului I pentru regiunea Capitalei, compania Radacini Motors, a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de peste 236 mil. lei (65,5 mil. euro), in crestere cu 22% fata de anul anterior, dar se asteapta pentru anul acesta la o scadere la jumatate a afacerilor. Compania este dealerul marcilor Opel si Chevrolet.
"Cam 50% suntem in medie in cadere (a afacerilor - n.r.). Ne straduim sa nu cada asa mult. Incercam sa folosim 'timpul liber' prin programe de trading si perfectionarea procedurilor. (...) Criza este cea mai buna perioada in care poti sa te opresti din 'alergare' si sa te uiti in propia ograda pentru curatenie", spune Nicolae Sorescu, directorul general al companiei.
Printre masurile pe care compania le-a luat de la inceputul anului se numara taieri de costuri, evaluari si rearanjari de personal. "Am continuat investitiile. Am gasit noi oportunitati. Anul trecut cand criza batea la usa noi am mai deschis un dealer pentru Suzuki. Am finalizat investitiile, iar aici am bugetat corect si nu ne-am afectat cash flow-ul", spune Sorescu. Cele mai vandute marci ale companiei au fost in acest an Opel, Chevrolet, Suzuki si Mazda.
Compania Anghel N.G din Galati, care activeaza in sectorul reciclarii metalelor feroase si care a ocupat primul loc in topul celor mai dinamice companii din regiunea Moldova - Dobrogea, a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de peste 188 mil. lei (52 mil. euro), cu 12% mai mult fata de anul anterior, cand a raportat 167,8 milioane de lei. Profitul net a fost anul trecut de 344.234 lei (95.600 de euro), in scadere cu 10% fata de 2007. Pana la sfarsitul anului, compania estimeaza ca va obtine anul acesta afaceri in scadere cu 26% fata de anul trecut.
"Cifra de afaceri a companiei noastre a crescut pana in luna septembrie 2009 cu 64% fata de ianuarie 2009, avand in general un traseu ascendent care s-a mentinut de la luna la luna, exceptie facand lunile iulie si august, in care cifra de afaceri a crescut cu circa 72% fata de luna iunie 2009. (...) Speram insa sa ne mentinem macar la 75% din cifra de afaceri pe 2008 pana la sfarsitul acestiu an", spune Liliana Popa, directorul general al Anghel N.G.
Ea spune ca cea mai grava problema intampinata de companie este lipsa lichiditatilor, astfel incat recuperarea creantelor se face foarte greu. "Ca masura pe care am adoptat-o a fost sa evitam a mai vinde la termene, exceptie facand clientii fideli buni platnici."
Anul acesta, compania a reciclat 256.000 de tone de deseuri feroase, dublu fata de anul trecut, principala destinatie de export fiind Turcia. Anghel N.G are in prezent 86 de angajati. "Am inceput anul cu 59 de angajati. In prezent avem 86, dar am avut si 98 in iunie-iulie. Da, am concediat, am si angajat in functie de activitatea din fiecare luna."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO