Companii

CFR Marfă, vândută pentru 202 mil. euro rivalilor de la GFR

Mediafax Foto

Autor: Mirabela Tiron

20.06.2013, 21:24 1264

Compania Grup Feroviar Român (GFR) controlată de omul de afaceri Gruia Stoica a fost desemnată câştigătoare la privatizarea CFR Marfă. După ce-şi va trece în portofoliu cele 51% din acţiunile CFR Marfă vândute de stat pentru care a oferit 202 mil. euro şi s-a angajat să facă investiţii de 200 mil. euro, GFR va deţine 70% din piaţa transportului feroviar din România. Piaţa de transport marfă pe calea ferată este de circa 50 de milioane de tone de marfă, iar ca valoare se ridică la circa 500 mil. euro.

„După şapte ore de negocieri, a ieşit fumul alb. Astăzi putem declara un câştigător în competiţia de privatizare la CFR Marfă“, a anunţat Relu Fenechiu, ministrul transporturilor, după mai multe ore în care nu s-a ştiut dacă privatizarea va fi parafată sau reluată, întrucât, după cum spunea ministrul în jurul prânzului, Grup Feroviar Român înaintase o ofertă bună, dar pusese şi condiţii pe care Ministerul Transporturilor nu le accepta. Condiţiile se refereau la plata în rate a celor 202 mil. euro.

GFR a fost singurul investitor rămas în cursa pentru privatizarea CFR, după ce americanii de la OmniTRAX şi asocierea Transferoviar Grup şi fondul austriac Donau-Finanz s-au retras.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 21.06.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO