Companii

Distribuitorul Farmexim ingheata salariile in primele sase luni si pune pe hold angajarile

Distribuitorul Farmexim ingheata salariile in primele sase luni si pune pe hold angajarile

Ovidiu Buluc, presedintele Farmexim: Tinta noastra numarul unu pentru 2009 ramane profitabilitatea. Vrem o marja de profit care sa acopere pierderile din 2008.

29.01.2009, 17:50 114

Farmexim a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de 590 milioane de lei (160,2 milioane de euro), in crestere cu aproape 23% fata de 2007. "Vom inchide anul cu pierdere. Pentru 2009 vreau sa nu mai avem pierderi. Vrem o marja de profit care sa acopere pierderile din 2008", a spus Ovidiu Buluc, presedintele Farmexim, fara sa precizeze insa care a fost valoarea pierderilor raportate in 2008.

Potrivit ultimelor date disponibile, in primele sase luni compania avea un minus de 1,6 milioane de euro. Astfel, 2008 este primul an in care distribuitorul nu mai raporteaza profit.
In acel moment, Buluc a luat decizia sa reorganizeze compania, proces care a implicat atat disponibilizari, cat si inchiderea unui depozit.
"Printre cheltuielile pe care am incercat sa le reducem anul trecut au fost cele cu personalul, inchiderea unei filiale si a unui depozit, ne-am uitat cu atentie la rutele de distributie si la investitii. Am facut tot ce s-a putut face, dar acum nu mai avem unde sa umblam."
Anul trecut, Farmexim a redus numarul angajatilor cu circa 50-60 de oameni, insa pentru 2009 spune ca nu are in vedere masuri similare.
"Am inghetat salariile pentru primele sase luni, urmand ca dupa aceasta perioada, in functie de rezultate, sa le indexam sau nu cu nivelul inflatiei. In acest interval nu mai angajam oameni".
Farmexim este unul dintre primii zece distribuitori de medicamente de pe piata locala si una dintre primele companii care au aparut in domeniu.
"Daca preturile ar fi fost ajustate, cifra de afaceri ar fi fost cu cel putin 10% mai mare si nu am fi avut pierderi. Octombrie, noiembrie si decembrie au fost luni bune pentru ca de la 1 octombrie cursul la care se calculeaza pretul medicamentelor a fost actualizat de la 3,3 lei la 3,6 si am putut sa vindem pentru ca produsele mai aveau unele marje pozitive. Din punctul de vedere al vanzarilor si al profitului operational trimestrul patru nu a fost rau", a afirmat Buluc.
In prima parte a anului, companiile din distributia de medicamente au fost afectate la nivelul marjelor de profit de deprecierea leului in raport cu euro deoarece pretul produselor farmaceutice este unul fix, stabilit in lei.
"Avem profit operational, ceea ce inseamna ca managementul firmei a fost bun, in ciuda faptului ca am vandut produse care nu aveau marje pozitive. Numai ca profitul operational nu a fost suficient de mare cat sa acopere cheltuielile financiare generate de deprecierea valutara", a precizat Ovidiu Buluc.
Unele dintre segmentele pe care distribuitorii mai pot realiza profit sunt cel al OTC-urilor (medicamente care se elibereaza fara prescriptie) si cel al produselor cosmetice, despre care insa Buluc spune ca nu aduc o crestere a marjei mai mare de 1%.
"Ponderea OTC-urilor anul acesta va fi de aproape 20%, comparativ cu 13-14% in 2008. Am atras noi furnizori de OTC-uri astfel incat avem aproape tot portofoliul de produse fara prescriptie disponibil pe piata."
Referitor la impactul crizei in industria de medicamente Buluc spune ca este unul redus.
"Consumul de medicamente nu este influentat de criza. Criza poate sa afecteze colectarile, si prin urmare bugetul CNAS. In momentul in care acest lucru se va face simtit, vor aparea probleme cu platile si se vor crea arierate."
Cu toate acestea, una dintre problemele anului 2009 ar putea sa fie recuperarea banilor din piata, in conditiile in care in octombrie 2008 s-au ridicat plafoanele de la farmacii, iar primele plati pe acest sistem urmeaza sa fie facute in februarie.
"Bugetul sanatatii pentru 2009 va fi la un nivel similar celui din 2008, in conditiile in care consumul, incepand cu octombrie cand s-au scos plafoanele din farmacii, este mai mare cu 30%. Noi am vandut in trimestrul patru cu 30% mai mult comparativ cu celelalte luni, si nu vad cum vom recupera acesti bani in februarie, cand se va face plata facturilor din octombrie", mai spune Buluc.
Farmexim nu mai livreaza in prezent circa 500 de produse ale caror adaosuri sunt in prezent negative, ceea ce va avea impact la nivelul vanzarilor.
"In ianuarie cred ca vom avea o crestere de 10-15%. Daca am fi livrat si cele 500 de produse, plusul la vanzari ar fi fost de 20-25%. Tinta noastra numarul unu pentru 2009 ramane profitabilitatea".
Principalii jucatori din distributia de medicamente sunt, alaturi de Farmexim, Mediplus (parte a A&D Pharma), Relad, Farmexpert, Polisano, Montero.
Ei activeaza pe o piata de circa 1,8 miliarde de euro.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO