Companii

Electrica da 24 mil. euro pentru plecarea a 1.700 de angajati

Electrica da 24 mil. euro pentru plecarea a 1.700 de angajati
10.12.2008, 18:38 47

Electrica, cel mai mare furnizor national de energie electrica controlat de statul roman prin intermediul AVAS, a initiat in luna martie a acestui an un program de plecari voluntare pentru 1.725 de angajati ai Electrica Serv, filiala de servicii si mentenanta a companiei, in contextul scaderii comenzilor si al escaladarii crizei economice atat pe pietele internationale, cat si pe cea locala.

Suma pe care Electrica o va scoate din conturi pentru derularea acestui program este de circa 90 de milioane de lei (24 de milioane de euro) pentru toti cei 1.725 de angajati care vor parasi compania, potrivit Mediafax. Astfel, in medie, un salariat al Electrica Serv va primi la plecarea din companie circa 14.000 de euro.
"Nu este un program de restructurare conceput special pentru aceasta criza, ci este un program la care ne-am gandit inca din luna martie a acestui an, a fost aprobat de actionarul majoritar (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - n.r.) si are acordul salariatilor. Sunt mai multi factori care au stat la baza acestei decizii in ceea ce priveste salariatii Electrica Serv: fenomenul natural de imbatranire a fortei de munca si volumul de comenzi care este in scadere si care nu cred ca se va incadra pe o panta pozitiva anul viitor. Legislatia in vigoare face in asa fel incat sunt descurajate lucrarile de mentenanta si sunt sprijinite investitiile in retea, pentru ca acestea pot fi recuperate prin tarife", a explicat Catalin Stancu, directorul de afaceri corporatiste al Electrica.
Potrivit datelor companiei, 26,6% dintre angajatii proprii au varste cuprinse intre 51 si 60 de ani, iar 1,7% au peste 60 de ani. Stancu spune ca aproximativ 60-70% din personalul Electrica Serv este necesar pentru acoperirea comenzilor existente. In prezent, in cadrul filialei de servicii si mentenanta a Electrica sunt activi circa 10.500 de anagajati, ceea ce inseamna ca actualul program de plecari voluntare vizeaza peste 16% din numarul total al salariatilor Electrica Serv. La nivelul intregii companii Electrica, firma care potrivit celor mai recente date numara peste 19.700 de salariati, plecarea celor 1.725 de anagajati echivaleaza cu o diminuare a fortei de munca cu circa 9%. 
 "Aceasta masura este doar o prima faza. Dupa finalizarea acesteia vom vedea daca este suficient. Daca nu, exista mai multe alternative, chiar si o continuare a acestui program pana la restrangerea unor activitati. Nu ne asteptam sa creasca comenzile, iar estimarile pentru anul viitor nu sunt dintre cele mai optimiste", a explicat Stancu. Potrivit acestuia, afacerile Electrica Serv se ridica la circa 200-250 de milioane de euro. "Nu afacerile sunt importante, ci modul in care pierderile pe care le vom inregsitra din aceasta filiala vor influenta intreaga activitate a Electrica", spune Stancu.
In ceea ce priveste evolutia afacerilor Electrica pentru anul viitor, acestea ar putea inregistra un regres fata de anul acesta. "Consumul de energie electrica este puternic influentat de evolutia Produsului Intern Brut. Cel mai pesimist scenariu este cel a unei scaderi a cifrei de afaceri de circa 10%, iar cel mai optimist prevede cresteri nu mai mari de 1-2%. Este oricum extrem de greu de facut previziuni pentru anul viitor, dar asa este prudent sa-ti faci scenarii pentru cele mai rele situatii, dar si pentru cele mai bune", a mai precizat directorul de afaceri corporatiste al Electrica.
Compania estimeaza ca va inregistra in acest an o cifra de afaceri apropiata de nivelul consemnat anul trecut, cand indicatorul a atins un nivel de 6,2 miliarde de lei (1,7 mld. euro), si un profit brut de noua ori mai mare, de 1,8 miliarde lei (490 de milioane de euro), influentat de finalizarea privatizarii filialei Electrica Muntenia Sud, care a fost preluata de grupul italian Enel.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO