Energie

Alpha Metal va cumpăra producătorul de energie termică Ecogen Energy

Alpha Metal va cumpăra producătorul de energie termică...

Autor: Carol Dan

17.07.2014, 13:09 726

"Alpha Metal va prelua acţiunile pe care ISPE, Romelectro şi Eximprod le au la Ecogen. Primăria şi RAM nu vând", a spus Munteniţă.

Acţionarii Ecogen Energy sunt Romelectro (25% din capitalul social al firmei), Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (25%), Eximprod Grup (23,48%), Regia Autonomă Municipală RAM Buzău (21,42%) şi Primăria Buzău (5,1%).

Munteniţă nu a dezvăluit preţul tranzacţiei, dar a adăugat că vânzarea Ecogen este în discuţie de un an şi că de cumpărarea firmei au fost interesaţi şi compania Dalkia, un investitor american şi o companie privată prezentă deja pe piaţa energetică românească.

Munteniţă a mai spus că la Ecogen "se impune" creşterea capacităţii de producţie a energiei termice, investiţie evaluată la 10 milioane de euro.

Ecogen a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 41,7 milioane lei, în scădere cu 4,3% de la 43,6 milioane lei în 2012. Firma a avut piederi de 2,3 milioane lei în 2013, faţă de un rezultat negativ de 1,6 milioane lei în 2012.

Alpha Metal a fost înfiinţată în 1994 de omul de afaceri Iacob Fonea. Afacerile Alpha Metal au scăzut anul trecut cu 27,1%, de la 35,7 milioane de lei la 26 milioane lei. În acelaşi timp, pierderile companiei au crescut de la 3,9 milioane de lei la 8 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO