Energie

Gigantul chinez CEFC, care deţine Rompetrol în România, are probleme mari în China. Şeful conglomeratului a fost ridicat de autorităţi, iar compania căuta disperată împrumuturi când au descins autorităţile

Gigantul chinez CEFC, care deţine Rompetrol în...

Autor: Alex Ciutacu, Răzvan Botea

12.03.2018, 17:59 1226

Compania CEFC China Energy, care a fost odată unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de achiziţii, caută finanţări de la instituţii financiare nebancare pe termen scurt, indiferent de costuri, pe fondul unei crize de lichiditate cu care se confruntă în contextul în care preşedintele companiei, Ye Jianming, a fost reţinut de autorităţi, potrivit Reuters.

Influentul antreprenor din Fuji, Ye Jianming, care s-a ridicat din obscuritate în mai puţin de cinci ani pentru a deveni şeful celui de-al patrulea cel mai mare conglomerat chinez, a fost reţinut de autorităţi săptămâna aceasta. Jianming a fost reţinut la cererea directă a preşedintelui Xi Jinping, potrivit South China Morning Post.

Potrivit topului miliardarilor realizat de Bloomberg, averea lui Jianming se ridică la 3,37 miliarde de euro, în creştere cu un de miliard de euro de la începutul anului.

La începutul acestei luni a ieşit la iveală informaţia potrivit căreia Ye Jianming, preşedintele companiei, este investigat ca urmare a unor posibile infracţiuni economice săvârşite de acesta. Guosheng Group, o firma de investiţii deţinută de guvernul din Shanghai, a fost însărcinată cu evaluarea poziţiei financiare a CEFC, ca parte dintr-un proces de restructurare şi preluare.

De la jumătatea anului trecut CEFC a început să discute cu creditori mai puţin tradiţionali, pentru împrumuturi pe termen scurt, din cauza crizei de lichiditate cu care se confruntă compania.

La începutul lunii ianuarie, CEFC a împrumutat 128 de milioane de euro de la grupul Bida Holding Group, cunoscut drept U.Trust Holding Group, pentru 15 zile, la o dobândă de 0,1% pe zi, echivalând o dobândă anuală de 36%, au declarat sursele citate de agenţia de ştiri.

În aprilie 2016, Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas (CN KMG) şi China Energy Company Limited (CEFC) au bătut palma şi au încheiat un parteneriat în cadrul căruia CEFC va deţine o participaţie de 51% în cadrul KMG International NV (“KMGI”), respectiv 49% pentru CN KMG, potrivit unui anunţ al companiei.

În plus, compania a încercat să obţină împrumuturi scumpe de la Qianhai Everbright Financial Holding Investment management, Wanxiang Trust şi chiar Bohai International Trust, o ramură a HNA Capital.

Qianhai Everbright şi Bohai International Trust au fost abordaţi pentru finanţări necesare în tranzacţii de fuziuni şi achiziţii, în timp ce Wanxiang trebuia să furnizeze un credit de finanţare de tip corporate.

Niciuna dintre companii nu devenit creditor pentru CEFC dintr-o serie de motive, care au variat de la îngrijorări cu privire la lichiditate şi până la probleme legate de evaluarea activelor companiei în vederea achitării creditelor.

CEFC a transmis că informaţiile legate de creditarea scumpă „nu sunt corecte”, fără a adăuga alte comentarii. Guosheng, guvernul din Shanghai, Bida, Qianhai Everbright şi Bohai International Trust nu au răspuns imediat pentru comentariu, iar Wanxiang Trust a refuzat să comenteze.

„CEFC nu are cash şi se bazează exclusiv pe bani din exterior” pentru a menţine funcţionarea companiei, a transmis una dintre sursele din piaţă pentru Reuters. „Rămâne întrebarea, cum va reuşi să plătească toate datoriile pe care le are”.

Conglomeratul cu sediul la Shanghai are datorii de 5,6 miliarde de euro, sumă cumulată din împrumuturi pe termen scurt, care trebuie achitate până la sfârşitul primei jumătăţi a anului acesta, conform raportului financiar pentru prima jumătate a anului 2017.

Datoria totală se ridică la 15 mld. euro la sfârşitul lunii iunie, în timp ce valoarea totală a activelor este de 21,67 mld. euro.  Compania a raportat un profit net în 2016 de 580.000 de euro.

Creditarea din partea instituţiilor financiare nebancare nu este strict reglementată în China, astfel că instituţiile financiare pot cere dobânzi mai mari la împrumuturile către clienţii care se luptă să acceseze forme de finanţare.

„Faptul că plăteşti dobânzi mari este un semn al necesităţii intense de bani. În mod clar, autorităţile din Beijing pun presiune pe CEFC să adune fonduri pentru a-şi plăti datoriile sau pentru a-şi achita obligaţiile către anumiţi creditori, cum ar fi băncile de stat ”, a spus Andrew Collier, director al Orient Capital Research.

Cea mai mare sursă de finanţare a CEFC a fost Banca pentru Dezvoltare a Chinei (CDB), despre care s-a presupus că va juca un rol important în finanţarea tranzacţiei de 7,93 mld. euro pentru achiziţia a 14,16% din gigantul rusesc al petrolului Rosneft. Tranzacţia a fost anunţată anul trecut.

Zheng Zhijie, preşedintele CDB a spus săptămâna trecută către Reuters că banca pe care o conduce nu a fost implicată în finanţarea achiziţiei unei părţi din Rosneft: „Nu am primit vreo aplicaţie pentru finanţare, deci cum să luăm în considerare aşa ceva?”.

Agenţia de rating din China Lianhe Credit Rating Co. a depunctat CEFC la începutul acestei luni după reportajele din media şi după pornirea investigaţiei asupra preşedintelui grupului. Au fost blocate tranzacţiile cu 5 dintre obligaţiunile emise de companie cu o valoare totală de 1,8 mld. euro.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO