Energie

O companie chineză vrea să construiască o termocentrală în Mehedinţi

O companie chineză vrea să construiască o...

Autor: Carol Dan

21.01.2014, 17:15 480

Compania HiSun PV Technology, subsidiară a China Evergreen Industry Group, este interesată să construiască o termocentrală în Halânga, judeţul Mehedinţi, în parteneriat cu Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN).

"Compania chineză a comunicat că este interesată să se implice în realizarea acestui proiect ca investitor şi operator al proiectului, beneficiind de avantajul de a obţine certificate verzi de la centralele solare", potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

Termocentrala ar urma să aibă o capacitate de 300 MW, investiţia fiind evaluată, în urmă cu doi ani, de Ministerul Economiei, la 350 milioane de dolari.

O delegaţie formată din reprezentanţi ai companiei chineze şi Virgil Daniel Popescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, va face, miercuri şi joi, o vizită la RAAN.

HiSun PV Technology este specializată în realizarea de proiecte energetice. Anul trecut, compania a achiziţionat în România şase proiecte pentru centrale solare, pe care le-a construit deja şi care urmează a fi puse în funcţiune în cursul anului 2014.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO